Atacurile teroriste pe teritoriul UE vor ajunge curand precum accidentele de masina daca o tin tot asa. Raul se banalizeaza din nou, Merkel si Hollande ne asigura ca razboiul abia a inceput. Europa intampina teroarea divizata politic, iar publicul s-a polarizat. Unii refuza faptele, neaga realitatea si se refugiaza in sofisme. Pentru ei, n-are nici o relevanta ca atentatele din Germania sau Franta sunt comise de musulmani. Ceilalti se sufoca de ura, sunt in pragul declansarii unor noi pogromuri, viseaza plutoane de executie, deportari in masa si alte orori. Discutia rationala este despre cu totul altceva: cum ne putem apara cu instrumente legale? Cum vom gestiona eternul conflict libertate vs securitate?

Dan TapalagaFoto: Hotnews

A pune mai multa putere in mana statului chiar inseamna sfarsitul democratiei sau o sansa in plus de a trai? Pana si asta a devenit, in mod uluitor, discutabil.

Corectitudinea politica i-a orbit pe multi pana intr-acolo incat ultimul atentat, de pilda, uciderea preotului catolic intr-o biserica din Franta nu reprezinta chiar cea mai mare drama.

Intr-o discutie cu un prieten francez, acesta imi raspunde ca si mai trist este sa vezi 292 de morti intr-un atac ISIS in Irak sau zeci de morti in Siria. Bun, dar noi nu traim acolo, ci in Europa si aici se intampla nenorociri. Lipsa de empatie? Nu, nu, o umbra de realism necesar, inainte de a empatiza ineficient cu toate dramele de pe glob.

Ce sa fac cu precizarea prietenilor mei de stanga, care imi atrag politicos atentia ca trebuie sa realizam ca ISIS a omorat mai multi musulmani decat oameni din vest sau crestini din Orientul Mijlociu? Este o realitate, dar cum s-o combat cu instrumentele legale de care dispun aici, in UE?

Mi se spune ca Franta a adoptat deja o serie de masuri care incalca statul de drept, ca drepturile de legitima aparare acordate politistilor, de pilda, sunt deja prea largi. Iarasi ma simt putin dezorientat. Nu prea vad cum politistii ar putea face fata actelor de terorism devenite rutina dupa regulile de acum zece ani, cand aveau de facut fata unui tip de infractionalitate pentru care erau investiti cu o putere proportionala.

Faptul ca azi primesc mai multe drepturi si puteri intruzive se intampla din cauza ca si viata noastra s-a schimbat. Pentru a putea fi aparati mai bine avem nevoie de institutii mai puternice. Inevitabil, intarirea statului intra in conflict cu drepturile noastre. Iar cand statul actioneaza arbitrar si isi aroga puteri discretionare se ajunge la dictatura sinistra ca in Turcia, unde peste 40 de jurnalisti sunt arestati de pilda in baza unor simple presupuneri, fiind sanctionati cu inchisoarea pentru delict de opinie.

Nu putem cere mai multa securitate si tot atata libertate. Pur si simplu cele doua nu merg impreuna: cand puterea statului creste, libertatile individuale se restrang. Daca refuzam din start acest principiu simplu, banal, atunci nu putem merge mai departe si ne vom pierde energia in sofisme. Iar o democratie puternica are capacitatea de a reveni la normalitate, de a echilibra la loc puterea statului, cand pericolul se indeparteaza. Chiar o democratie mai slaba ca Romania a dovedit, prin decizia Curtii Constitutionale in cazul interceptarilor, ca dispune de forta reglarii sistemului.

Mi-am intrebat de pilda amicul de ce Franta n-a acceptat, de pilda, sa interzica finantarea moscheilor din tari suspectate ca sustin miscari musulmane radicale. De ce propunerea de a inchide moscheile salafiste, centrele predilecte de radicalizare, n-a avut succes? De ce nu li se pare justificata interzicerea revenirii pe teritoriu francez a jihadistilor islamisti cu dubla cetatenie antrenati de ISIS sau care au luptat pentru teroristi?

Pare de bun simt sa stopezi raul la sursa. Mi se raspunde ca o moschee salafista nu este neaparat terorista, ca mare parte din salafisti sunt impotriva violentei si ca masurile radicale dau satisfactie populistilor. In final, mi se mai spune, tot Statul Islamic se va bucura ca a reusit sa ne distruga valorile (toleranta, respect fata de alte religii etc).

Cred ca exact acest tip de gandire, de orbire daca vreti, amplifica frustrarile publicului. Este un mod contorsionat de a refuza alt principiu banal: situatiile exceptionale reclama masuri exceptionale. Ne aflam, noi, statele din UE, in fata unor situatii exceptionale? Daca si asta vom dezbate la nesfarsit in loc sa raspundem simplu, da, evident, inseamna ca unii din noi traiesc totusi pe alta planeta.

Fara instrumente legale care sa permita statului o libertate ceva mai mare de miscare, razboiul cu terorismul si barbaria mi se pare inegal. Unele masuri, chiar daca par extreme, cum ar fi inchiderea unor moschei, pot fi adoptate cu caracter temporar pentru a diminua orice risc, fara a face din asta mari tragedii democratice. Pana la urma, Europa are de aparat un drept suprem: dreptul la viata al propriilor cetateni, iar restrangerea unor drepturi nu este straina practicilor democratice atunci cand alte drepturi fundamentale sunt puse in pericol.

Ca sa fiu si mai limpede. Nu pot dialoga nici cu cei care culpabilizeaza Occidentul, pe motiv ca-si merita soarta dupa greselile comise in Orientul Mijlociu, care ne solicita sa acceptam capul taiat din cauza ca si noi i-am macelarit pe ei. In egala masura, resping cu dezgust ura viscerala, invitatia la crima religioasa si masuri extreme. Aceste pendulari intre resemnare vinovata si incitare la violenta, intre acceptarea carnagiului ca un fapt divers dezbracat de orice semnificatii etnice sau religioase si demonizarea in corpore a unor comunitati intregi pe criteriu etnic sau religios, omoara orice dezbatere rationala despre solutii.

Acceptarea calma a unor realitati - si anume ca actele teroriste sunt, statistic vorbind cel putin in Europa, in directa legatura cu radicalismul islamic - ne ajuta sa nu ne pierdem complet instictul de supravietuire, reflexul de a ramane in viata. Din orbire voluntara si fuga de realitate nu pot rezulta decat mai multi morti si noi tragedii. Solutiile realiste nu stau in utopii egalitariste sau istericale cu valorile crestine in gura, ci in lege si cumpatare, in adaptarea statului si institutiilor lui la realitatile din jur.

Putem face din Germania studiu de caz pentru a ilustra cum orbirea si autoamagirea au ajuns politica de stat. Mi se pare la granita ridicolului modul cum autoritatile germane s-au straduit sa minimalizeze, sa ingroape sau sa ignore detaliile relevante pentru a evita asocierea actelor de terorism din ultima saptamana cu imigratia sau musulmanii. Si-au asigurat in schimb populatia ca atacatorilor le-a sarit in general o doaga si n-ar fi motive de ingrijorare suplimentare. N-ar fi exclus in unele cazuri sa avem de-a face cu simpli dementi, dar cum se face ca doar musulmanii au luat-o brusc razna? Germania mai are apoi o problema cu institutiile de securitate care se calca pe picioare, se suprapun si nu mai stie nimeni exact cand intervin cele de la nivel national si cand cele de la nivel federal.

Si in Romania avem cam aceleasi discutii, cu mentiunea ca traim totusi intr-o realitate diferita de Franta, Germania ori Belgia, iar amenintarile teroriste exista doar la nivel teoretic. Dintr-o corectitudine politica dusa in extrem, Guvernul tine de doua luni in dezbatere publica un proiect de lege care modifica legea 535 privind prevenirea si combaterea terorismului, pus in discutie de Ministerul de Interne la data de 25 mai. Nu se stie nici acum de ce, dupa consultarile de la Cotroceni din luna aprilie, doua din cele trei legi (terorism, cyber) n-au mai facut nici un pas.

Probabil ca tot de teama de a fi acuzat ca restrange drepturi fundamentale, din dorinta de a evita un scandal. Ne amintim cu totii ce tambalau a iesit dupa adoptarea legii care obliga utilizatorii de cartele pre-platite sa se inregistreze, o masura altminteri absolut fireasca in contextul dat. In ceea ce priveste celelalte doua legi, guvernul Ciolos pare reticent, preferand sa nu-si mai bata singur cuie in talpi. Norocul guvernului e ca nu exista o presiune publica, nu-l zoreste nimeni din moment ce riscul producerii unor atentate este scazut, dupa cum am aflat si de la ultima sedinta CSAT.