Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Trupele americane in Basarabia: prea devreme sau prea tarziu?

de Valentin Naumescu     Contributors.ro
Miercuri, 4 mai 2016, 12:50 Actualitate | Opinii

Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala

Militarii americani au trecut frontiera dinspre România în Republica Moldova. Vor face un exerciţiu militar comun cu trupele moldovene, în perioada 3-20 mai. Foarte bine. Aparent, chestiuni banale, să nu „facă infarct” agitaţii pro-ruşi ai lui Igor Dodon, aflaţi în campanie electorală pentru prezidenţialele din toamnă şi deveniţi mari apărători ai „neutralităţii constituţionale” a micii republici post-sovietice, dar uitând de trupele de ocupaţie ruse din Transnistria. Le-a reamintit prompt Anatol Şalaru, ministrul Apărării, că unii au venit şi au uitat să mai plece, spre deosebire de trupele americane, care au un calendar foarte precis.

„Nimic combatant, numai lucruri paşnice, nu se va trage niciun cartuş” le răspund liniştitor oficialii de la Chişinău protestatarilor socialişti: deminări, aplicaţii de geniu, salvarea răniţilor, o expoziţie de tehnică militară, tarabe cu preparate culinare în piaţa centrală („vom face terciul ostăşesc şi vom servi pe toţi”[1]) pe 9 mai, să se bucure tot moldoveanul, că doar un pic de diplomaţie publică americană pe pământ fost sovietic de Ziua Victoriei nu strică, nu?

Şi, dacă tot a venit vorba de 8/9 mai şi de Ziua Victoriei, să ne amintim. Occidentul democratic a trădat şi a abandonat Europa Centrală şi de Est de cel puţin două ori în secolul XX. Nu includem aici Pactul Ribbentrop-Molotov din august 1939, Germania nazistă nemaifiind atunci parte a Vestului liberal-democratic. Dar trădarea de care vorbim s-a făcut o dată prin Acordul de la München, în 1938, în faţa lui Hitler, şi a doua oară prin „Acordul procentajelor” de la Moscova, în octombrie 1944, când lui Churchill i-a fost clar că Anglia nu va putea apăra singură regiunea de ambiţiile lui Stalin iar americanii nu vor veni să lupte în Est, preferând, şi unii şi alţii, împărţirea Europei.

Fără a fi istoric, fac parte din categoria autorilor care leagă (până la un punct şi, desigur, fără pretenţia absolutizării) evoluţiile din politica internaţională actuală, de explicaţii şi fundamentări istorice. Aşa a fost mereu, a fost şi este valabil în toate epocile. Procesele politice globale şi regionale au fără îndoială un caracter istoric şi trebuie văzute în conexiune cu lucruri petrecute în trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat, dincolo de tehnicizarea lor birocratică şi de voinţa liderilor momentului de a le prezenta publicului întotdeauna în lumina unei lumi noi, complet detaşate de evenimentele din trecut. Dar lumea nu a început astăzi, cu noi, cu gândirea şi cu acţiunile noastre. Preluăm parţial din moştenirea generaţiilor trecute şi transmitem câte ceva către cele care urmează, e drept nu totul şi nu în aceleaşi forme. Oricât de puternică şi de înţeles ar fi pretenţia legitimării doar prin raţiunile prezentului, desfăşurările strategice ale zilelor noastre au în vedere (uneori doar într-o logică nerostită, subînţeleasă, discretă), şi considerente istorice, experienţe pozitive dar mai ales negative ale naţiunilor implicate, greşeli politice mai vechi sau mai recente sau culpabilităţi morale, procese neîncheiate, frustrări nerezolvate, presiuni acumulate, sentimentul unor generaţii că deciziile de altădată au fost incorecte şi trebuie neapărat îndreptate etc.

Spus foarte simplu, orice război şi orice pace poartă în spate un alt război sau o altă pace (înţelegere), dreaptă sau strâmbă, care le explică. Doar interpretările, de o parte şi de cealaltă, diferă, în funcţie de interesele specifice. Mecanismul gândirii politice şi strategice a liderilor este însă acelaşi („revanşa istorică”, dorinţa de a face dreptate în sensul pe care i-l atribuie actorul politic respectiv, nevoia de a repara ce s-a făcut greşit), să nu fim ipocriţi şi nici să nu vindem tinerilor iluzii constructiviste.

Privită strict tehnic, chestiunea se vrea banală, rutinieră. 198 de militari americani şi tehnica militară aferentă au trecut frontiera de stat dinspre România spre Republica Moldova (ministrul Apărării de la Chişinău îi asigură pe agitaţii lui Dodon că asta se întâmplă în fiecare an, după un calendar cu date de intrare şi de plecare precise, nu ca sovieticii în 1944), pentru a participa la un exerciţiu militar comun cu trupele moldovene, în perioada 3-20 mai. Trupe de geniu, antrenamente pentru deminare, operaţiuni de salvare, nimic spectaculos. Plus o expoziţie de tehnică militară şi tarabe cu bucătărie de campanie, luna mai fiind în general foarte bună pentru diplomaţia publică, iar aniversările şi celebrările cu valoare simbolică în Europa dând uneori evenimentelor mărunte o dimensiune suplimentară, încărcată de semnificaţii rostite şi nerostite.

Pentru a reduce mânia socialiştilor pro-ruşi, „mari apărători ai neutralităţii constituţionale” a Republicii Moldova (deşi exerciţiul nu înseamnă intrarea într-o alianţă politică şi militară a ţării), se arată în comunicate şi luări de poziţie că trupele nu sunt combatante, că doar transferă know-how american militarilor moldoveni în probleme de deminare şi salvare, în cadrul unui exerciţiu intitulat cum nu se poate mai stupid „Dragon Pioneer 2016” (fantezia naşilor strategi sau ce poate ieşi din întâlnirea ofiţerilor americani cu cei moldoveni), ori poate, cine ştie?, ascunde ceva extrem de inteligent în ridicolul acestei denumiri, care altminteri nu spune nimic opiniei publice ci doar sugerează ceva din a treia cale a culturii chineze, numai bună de derutat strategii vigilenţi de la Kremlin.

Pot să admit, însă doar dintr-o perspectivă strict electorală, că momentul politic nu este neapărat cel mai bine ales (este uşor provocator iar reacţia pro-ruşilor era previzibilă, nefiind benefică pe termen scurt atmosferei politice din Moldova, unde domneşte confuzia, iritarea şi dezamăgirea), de unde şi dorinţa vădită a autorităţilor de minimalizare a importanţei simbolice a prezenţei trupelor americane peste Prut. E limpede însă că decizia s-a luat anul trecut, planificarea era făcută de câteva luni bune, înainte de decizia (extrem de discutabilă din punct de vedere juridic) a Curţii Constituţionale de la Chişinău de a impune, fără vot în Parlament şi fără referendum, scrutin universal pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova, practic prin schimbarea abuzivă a Constituţiei şi a legii electorale a unei republici parlamentare, iar desfăşurarea unor asemenea exerciţii militare necesită costuri şi planificări care nu pot fi contramandate de pe o zi pe alta.

Pe termen mediu şi lung, semnalul este însă bun şi arată că Republica Moldova nu este în afara spaţiului de interese strategice ale Statelor Unite. Că „linia roşie” de întâlnire a Occidentului cu lumea rusă nu este pe Prut, aşa cum şi-a dorit Rusia dintotdeauna. Mai arată în subtext că, la limită, Basarabia poate fi şi apărată, dacă va fi nevoie. Pentru Moscova, care tocmai a protestat prin vocea purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe împotriva dorinţei şi acţiunii constante a României de a obţine creşterea prezenţei militare a NATO pe Flancul Estic al Alianţei (cu referire inclusiv la proiectul flotei militare a NATO la Marea Neagră), intrarea trupelor americane în Republica Moldova se va putea dovedi o pastilă amară în plus, tot mai greu de înghiţit. Dar o vor înghiţi şi pe aceasta, probabil nu fără o nouă reacţie diplomatică, pentru că întregul produs este corect şi atent ambalat şi mai ales greu de combătut cu argumente războinice clasice sau chiar cu cele legate de echilibrul de forţe din proximitatea frontierelor vestice ale Rusiei. Este voinţa guvernelor celor două ţări suverane de a face acest exerciţiu militar comun şi asta e tot, nu e nimic agresiv aici şi nimic de comentat din alte capitale. Chiar dacă trimiterile, speculaţiile şi sugestiile pot fi multe. În plus, cu cât face Igor Dodon scandal mai mult, cu atât valoarea simbolică a prezenţei militarilor americani în Basarabia creşte. Nu e exclus să se fi mizat şi pe portavocea gratuită a pro-ruşilor pentru a amplifica succesul şi impactul acestui proiect, în sine mărunt.

Pentru unii, intrarea trupelor americane în Basarabia s-a făcut prea devreme, într-un context electoral agitat, de ascensiune a curentului pro-rus provocat de criza economică acută, de contra-performanţele şi corupţia guvernărilor pro-europene (nu că cele pro-ruse de până în 2009 n-ar fi fost la fel de proaste pentru oameni, dar tocmai lipsa diferenţelor între ele e catastrofală pentru opinia publică), într-un moment în care analiştii precauţi spun că apele nu ar trebui tulburate, echilibrele societăţii moldoveneşti fiind oricum foarte fragile iar agenţii provocatori pro-ruşi pândind orice greşeală tactică pentru a aprinde scânteia conflictului intern. Pentru alţii, venirea americanilor e prea târzie (cum s-ar spune, în engleză, „too little, too late”), într-o etapă a istoriei în care s-au epuizat deja resursele culturale pro-occidentale ale Basarabiei iar războiul identităţilor a fost pierdut, gestul nefăcând decât să toarne puţin gaz pe focul mocnit al unei societăţi îmbătrânite şi dezamăgite, jefuite de bogăţii şi de speranţe, trădate şi abandonate de mai multe ori în istoria ei modernă.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro













1538 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi