Ministrul israelian al Apărării a avertizat marți că armata este pregătită să își „intensifice” operațiunile militare împotriva Hamas „în întreaga Fâșie” din Gaza dacă nu se înregistrează progrese în privința eliberării ostaticilor deținuți în teritoriul palestinian, potrivit AFP.

Yoav Gallant (centru)Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

„Suntem pregătiți să facem un compromis pentru a aduce înapoi ostaticii, dar dacă nu avem de ales, vom intensifica operațiunea în întreaga fâșie - în sud, centru și nord”, a declarat Yoav Gallant pe fondul negocierilor de la Cairo, unde Israelul a trimis o delegație după săptămâni de discuții fără rezultat.

Ministrul apărării a vorbit de la punctul de trecere a frontierei Rafah cu Egiptul, în sudul Fâșiei Gaza, unde vehiculele blindate israeliene s-au desfășurat dimineața pe partea palestiniană și, potrivit armatei israeliene, au preluat controlul la șapte luni de la începutul războiului.

Acordul negociat la Cairo trebuie să includă un schimb de palestinieni deținuți de Israel cu ostaticii deținuți în Fâșia Gaza de mișcările armate palestiniene de la atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie.

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat într-un comunicat că a instruit delegația israeliană să „continue să fie fermă cu privire la condițiile necesare pentru eliberarea” ostaticilor, precum și cu privire la condițiile „esențiale” pentru a garanta securitatea Israelului.

Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a declarat luni că a acceptat un proiect de armistițiu prezentat de Egipt și Qatar, al cărui conținut nu a fost dezvăluit.

Războiul a izbucnit la 7 octombrie, când comandouri Hamas infiltrate din Fâșia Gaza au lansat un atac în sudul Israelului, care s-a soldat cu moartea a peste 1.170 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui raport al AFP bazat pe date oficiale israeliene.

Mai mult de 250 de persoane au fost răpite și 128 sunt încă captive în Gaza, dintre care 35 au murit, potrivit armatei.

Ca represalii, Israelul a lansat o operațiune militară în Fâșia Gaza care s-a soldat cu 34.789 de morți, în principal civili, potrivit Ministerului Sănătății din Hamas, care guvernează micul teritoriu palestinian.

Armata israeliană a anunțat marți dimineață că forțele israeliene au preluat controlul părții palestiniene a trecerii Rafah, care se învecinează cu Egiptul în sudul Gazei, relatează Reuters.

Operațiunea militară israeliană asupra Rafah a început de luni când Israelul a efectuat atacuri aeriene în estul orașului. Înainte de atac, a emis ordine de evacuare pentru 100.000 de palestinieni dintr-o parte a orașului, declanșând un exod de mii de oameni.

Armata israeliană a anunțat luni seara că efectuează lovituri direcționate împotriva Hamas la Rafah, unde se adăpostesc 1,4 milioane de civili palestinieni.