Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Studiu de caz. Delatorul Dinu Sararu fata in fata cu legea

de Radu F. Alexandru     Contributors.ro
Marţi, 8 decembrie 2015, 13:08 Actualitate | Opinii

Radu F. Alexandru
Foto: Deborah Feldman
Delațiunea comisă de Dinu Săraru consemnată în Nota–Raport marchează „punctul 0“ al intrării mele în lista „obiectivelor“ urmărite de fosta Securitate.

România lui Ceaușescu – 30.04.1983. Teatrul Mic

Dinu Săraru, directorul teatrului, îl con­voa­că pe mr. de Securitate Măierean Va­sile și îl informează despre intenția dra­ma­turgului Radu F. Alexandru (Feldman) să trimită în străi­nătate textul unei pie­se, în situația în ca­re nu i se aprobă de către Consiliul Culturii și Edu­cației So­cia­liste punerea în scenă în România.

Dinu Săraru îl informează, de asemenea, pe ofițerul de Securitate că Radu F. Ale­xandru a luat legătura te­le­fonic cu poetul dizident Dorin Tudoran, față de care are o mare admirație, și i-a spus acestuia că este alături de el.

În mod normal, Dinu Săraru trebuia să i se adreseze cpt. Stelian Marin, din cadrul Serviciului Artă și Cultură al Ins­pec­to­ra­tului de Securitate al Municipiului Bu­cu­rești, cel care ținea sub observație Teatrul Mic. Dar Marin nu este decât un ofițer de grad inferior și Serviciul în care activează nu este dintre cele de „linia a I-a“. Dinu Săraru, membru al CC al PCR, ia legătura cu mr. Măierean, șeful Serviciului 120: „contrainformații interne“, și îi cere să vi­nă la el, la teatru.

Pentru a fi sigur că informațiile pe care le livrează Securității vor fi tratate cu ma­xi­mă atenție, Dinu Săraru îi spune mr. Mă­ie­rean că nu se va opri la discuția avută cu el și va aduce personal acest caz la cu­noș­tința secretarului CC al PCR tov. Petru Ena­che.

Mr. Măierean Vasile întocmește o Notă–Ra­port despre informațiile primite de la Di­nu Săraru și o transmite serviciilor de re­sort ale Securității, care preiau „obiec­tivul“ semnalat în lucru.

Toate acestea aveam să le aflu după 31 de ani. Până atunci…

3.02.1984. Maternitatea Giulești

O însoțesc pe P.N., prietena mea, pentru un consult la un medic ginecolog. Data și ora consultației mi-au fost comunicate te­lefonic de o cunoștință care îl ştia pe doc­tor. La intrarea în spital, privirea îmi este atrasă de bărbatul îmbrăcat într-o haină lun­gă de piele, cu o geantă de piele strân­să la piept, care pare să aștepte pe cineva sprijinit de zidul clădirii. La revenirea spre casă, în autobuzul aglomerat, îl des­copăr pe cel pe care l-am văzut la intrarea în spital. Coboară la aceeași stație la care coboară prietena mea. O sun la telefon, ime­diat ce ajung acasă. Apel fără răspuns. Repet apelurile la nesfârșit, știu sigur că nu avea niciun program care să o scoată din casă. Seara, târziu, mă sună ea. Cu un ton mai destins ca oricând, mă invită să vin la ea, să bem o bere. O întreb de ce nu a răspuns la telefon, dacă s-a întâmplat ceva. Cu același ton ghiduș, de data asta cu o sesizabilă notă de fals, repetă in­vi­tația la o bere… La câteva minute după ce a intrat în casă, doi ofițeri de Securitate sună la ușă și o invită să-i urmeze. Tatăl fetei, profesor universitar, directorul unui mare institut de cercetare, cere explicații. Este atenționat să nu intervină. Cere per­misiunea să-și însoțească fiica. Este refu­zat. O mașină așteaptă în fața blocului, prie­tena mea se suie în mașină flancată de cei doi; mașina demarează imediat. Pro­fe­sorul se suie în mașina per­sonală și în­cearcă să se țină după ei. Îi pierde din ve­dere după primele minute.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-radu-f-alexandru-1.jpg

Interogatoriu. Nu i se pun în­trebări. I se cere direct să recunoască că vizita la spital a fost pusă la cale de numitul Radu F. Ale­xan­dru, în vederea unei in­ter­venții de întrerupere a sar­cinii. P.N. refuză să de­clare așa ceva, nu este în­săr­cinată, a fost doar un con­trol ginecologic de ru­ti­nă. După câ­teva replici schimbate într-un dialog al sur­zilor, unul dintre ofițeri o aten­ționează că, dacă persistă în refuzul de a re­cu­noaș­te adevărul, o vor supune imediat unui con­trol ginecologic. Este mo­mentul în ca­re fata cedează și recunoaște că este în­sărcinată și am apelat la serviciul doc­to­rului de la maternitate în vederea pro­vo­cării unui avort sau efectuării unui chiu­retaj. După ce semnează o declarație în ca­re este consemnat tot ce a spus, este suită în mașină și condusă acasă. Convinsă că te­lefonul este ascultat, „berea“ a fost pre­textul ca să mă cheme și să-mi spună tot ce s-a întâmplat.

4.02.1984.
Calea Rahovei:
Securitatea Municipiului București

Ora 7 dimineața. Sună telefonul. Un băr­bat extrem de amabil mă roagă să îl scuz că sună la o oră atât de nepotrivită și mă invită să mă prezint la ora 8 la sediul Mi­liției din Calea Rahovei. Îl întreb dacă poa­te să-mi fixeze altă oră, ca să mă duc întâi la serviciu (Studioul Cinematografic Ani­mafilm). Mă asigură că nu o să am nicio problemă la studio și repetă ora la care sunt așteptat.

La intrarea în sediul Miliției mi se oprește buletinul de identitate, sunt condus în­tr-o cameră unde mi se spune că va tre­bui să aștept câteva minute. O singură fe­reastră care dă în curtea interioară: un țarc, înconjurat în plasă de sârmă, în care sunt scoși la plimbarea zilnică, unul câte unul, cei reținuți în arestul Miliției. Umblă cu capul în pământ, din când în când fură o privire scurtă spre ferestrele clădirii.

După două ore sunt condus într-un birou. Trei bărbați, îmbrăcați în civil, niciunul nu-și spune numele. Au informații că am în casă și comercializez medicamente con­traceptive. Neg categoric. Mi se spune că nu există decât o singură cale să dovedesc con­trariul: percheziția la domiciliu. Ac­cept? Nu accept și le răspund că legea pre­vede că nu se poate face percheziție fără un man­dat semnat de procuror. Unul din­tre cei trei iese din încăpere revine după câteva momente, îmi pune sub ochi un mandat de percheziție semnat de un pro­curor.

Percheziția se întinde pe ore. La plecare, portbagajul mașinii e plin cu cărți și ma­nu­scrise care urmează să-mi fie înapoiate du­pă ce vor fi analizate. „Trofeul“: un pli­ant cu șase instantanee făcute de Hoff­mann, fo­tograful personal al lui Hitler, cu Füh­rer-ul repetând în fața oglinzii, expus în bi­blio­te­că la vedere, alături de o „poe­zie“ a lui Ceau­șescu. Nu mi s-a restituit ni­cio pa­gi­nă, nicio carte. În finalul pro­ce­sului-ver­bal se adaugă, la cererea mea, pre­ci­za­rea că nu s-au găsit medicamente con­tra­cep­tive, scopul declarat al per­che­zi­ției. În­tr-un ser­tar al biroului, în care au scotocit cu toată atenția, era o pungă cu ta­blete cu efect con­traceptiv, aduse din Uniunea So­vietică, du­pă o vizită făcută în urmă cu pu­țină vre­me într-o delegație a Uniunii Scrii­torilor. Nu și-au aruncat o privire asupra lor.

Înapoi în Calea Rahovei. Sunt condus în bi­­roul colonelului de Securitate Cernea. Jo­vial, binevoitor, ține să mă asigure de la în­ceput de respectul și de prețuirea de ca­re mă bucur la nivelul cel mai înalt al ins­tituției. Pentru prima dată după orele lungi scurse de la intrarea în rău vestitul se­diu al Securității încerc o clipă de re­la­xare. Nu simt niciun pericol. Colonelul Cer­nea, cu aceeași expresie pe față și cu același ton binevoitor, mă întreabă cum se poate ca un om de factura mea să de­clare: „Da­că aș avea un pistol, l-aș îm­pușca pe Ceau­șes­cu“? Șoc. Nu mă întreb dacă e mai bine să resping imediat acuza sau să caut un ter­tip de care să mă agăț. Răspund reflex, vo­r­bele îmi ies automat din gură: „Dacă tot ce e bine în țara asta se datorează to­va­ră­șului Ceaușescu, în­seamnă că și ce e rău i se datorează tot lui“. „Absurd!“ Ur­le­tul colonelului de Se­curitate nu-mi lasă nicio îndoială asupra ce avea să urmeze.

O săptămână de anchetă. Zilnic, de la 8 dimineața la 8 seara. La sfârșitul fiecărei zile, de la ieșirea din sediu și până acasă, pe jos, sunt însoțit la vedere de câțiva in­divizi care, la câțiva metri, merg răsfirați în urma mea.

Zilnic aceleași discuții, pe același unic subiect: politica de diktat a partidului față de cultură. Realitatea în care trăim și pe care i-o prezint până la detalii nu co­res­punde, nu este în acord cu documentele de partid, deci este falsă. Exemplele de notorietate pe care le invoc (liste negre cu scriitori care nu mai pot publica, cărți retrase din librării și trimise la topit, piese de teatru interzise, spectacole scoase din repertoriu, filme mutilate sau scoase de pe ecrane etc., etc.) sunt respinse cu țipete și amenințări. Într-un moment de furie, ca argument suprem al autorității, o cutie cu cartușe de revolver este scoasă din sertarul biroului și trântită pe birou. Concluzia finală: sunt de totală rea-cre­dință, pun pe același plan greșelile per­sonale ale unui activist sau altul cu po­li­tica PCR, așa cum a fost ea trasată de Ceaușescu. „Suntem cu ochii pe tine, ține minte!“ este avertismentul cu care se încheie săptămâna de anchetă.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro












[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
1978 vizualizari





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri