Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

BOR e romana, nu rusa

de Teodor Baconschi     Contributors.ro
Luni, 6 aprilie 2015, 17:28 Actualitate | Opinii

Teodor Baconschi
Foto: Arhiva personala

Ideea că Biserica Ortodoxă Română este un soi de ”oficină” rusească e falsă istoric. Trebuie să depășim acest clișeu. Nu suntem la nivelul amalgamurilor dughiniste, care au tot atâta bază cât ideea că Sfinxul din Bucegi se vede de pe lună. La noi, creștinismul a pătruns odată cu armata romană. În primul mileniu, limes-ul fiind pe Dunăre, au acționat la noi niște episcopi misionari, numiți și ”episcopi rustici” (horepiskopoi).  După evaghelizarea slavilor, a ungurilor și a altor neamuri războinice, intrate în sedentarizare, actualul teritoriu național a fost disputat, sub raport canonic, între cele două focare ale elipsei: Roma și Constantinopol. Ambele au trimis călugări misionari, spioni, vraci, reporteri și alte vietăți, strămoașe ale dronei. Au apărut, ici colo, nuclee episcopale, centre monastice, notariate. Chiar și după statalizarea principatelor extra-carpatice au continuat pendulările confesionale între papalitate și patriarhia ecumenică de la ”Țarigrad”. Erau și  catolici printre Basarabi. Polonia teutonică, legată sau nu de Marele Ducat al Lituaniei, se făcea simțită în stilistica aulică a Moldovei medievale.

După cum îi scria un titular de Constantinopol cutărui ierarh muntean, ”dogmele nu s-au născut în Carpați”… Corect ! Așa se explică slavonismul liturgic și mitropoliții de import slavo-bizantin, sosiți de la Centru sau din aria sârbo-bulgară. Evident, aceaste influențe ortodoxe, dar neromânești, s-au tot accentuat: stavropighii patriarhale (adică mânăstiri închinate direct la Constantinopol), danii peste danii la Muntele Athos (unde nici azi nu avem drept de cetate nedisputat), dar și influența grecească majoră a domniilor fanariote în limbă, instituții, educație, literatură.

Pe scurt, se cuvine să fim ”difuzioniști”: cultura înaltă, civilizația, igiena, rafinamentul, tehnicile  – toate au venit la noi din altă parte și anume fie prin vestul unguresc (dalmatic și croat, oricum, venețian) fie prin sud-est (Ohrida, Sofia, Belgrad). Abia după ce le-a furnizat rușilor un Voltaire ecleziastic, pe fiul lui Dimitrie, Antioh – a venit și ortodoxia rusă la acest ospăț pravoslavnic. Ne-au legat de ruși sentimentele anti-otomane. Apoi ei s-au dezvoltat mai rapid decât Iașul și Bucureștiul, grație lui Petru, Ecaterinei sau lui Pavel I-ul. Și au început să joace ei rolul de intermediari ai influenței apusene în Țările Române. Dar și noi i-am influențat, măcar prin oferirea unui context mai puțin despotic: neo-isihasmul de la Neamț, hrănit prin ediția venețiană a Filocaliei s-a bazat pe ucraineanul Paisie Velicicovski, refugiat în mai blânda Moldovă. Notez tot aici că și Petru Movilă, temelia bisericii culte, moderne, din Ucraina vremii sale, venea, ca și Antioh Cantemir, tot ca dar al Moldovei către încă necioplita lume slavă.

Chiar dacă boierimea română din secolul XVIII-XIX emula stilul aulic țarist și vorbea, după acel model, franțuzește, ea n-a fost major rusificată mental. Iar Biserica Ortodoxă locală a rămas supusă Patriarhiei Ecumenice, până la dobândirea autocefaliei și ridicarea la rangul de Patriarhie, petrecute odată cu Independența și Marea Unire. Relațiile ecleziastice ruso-române au fost normale până la revoluția bolșevică. Erau țări ortodoxe, de aceeași credință… Turcul și papistașul păreau dușmanii comuni…  E inutil să idealizăm sau să diabolizăm acea realitate: să ne rugăm mai curând de vreun istoric competent (eu știu cel puțin unul) care să scrie – finalmente ! – o istorie serioasă a relațiilor dintre români și ruși: acolo și-ar face loc și voletul bisericesc, atât de important până nu demult…

Oricum ar fi, ideea că BOR e goarna lui Vladimir Putin e, cum anticipam, o aberație de zile mari. După ce Republica Moldova a devenit stat independent, BOR a reactivat la Chișinău Mitropolia Basarabiei, care coabitează dificil cu majoritara Mitropolie a Moldovei, aflată sub jurisdicție moscovită. Și în alte state de succesiune sovietică (Ucraina, Bulgaria) au apărut schisme intra-ortodoxe, ierarhii paralele și conflicte canonice. Relația propriu-zis ”bilaterală” e înghețată: Patriarhul BOR n-a fost la Moscova, nici Patriarhul rus n-a călcat la București (deși e un obișnuit al Chișinăului). BOR rămâne, în cea mai mare parte a ierarhiei, tradiției și vocației sale, o expresie a ”Bizanțului latin”: nu e încolonată la carul revizionismului panslavist.  În plus, BOR are de păstorit o diasporă română occidentală. Aria sa de acțiune misionară corespunde cu ancorajul geopolitic al statului român.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro













3179 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă