Stingerea din viata la doar 48 de ani a lui Andrei Bodiu, poet, prozator, eseist, profesor la Universitatea din Brasov, indoliaza comunitatea celor care cred in Bine, Adevar si Frumos. A fost, neindoios, un mare scriitor, un spirit nobil, un fauritor de nestemate si un cautator a ceea ce Boris Pasternak numea “esenta drumului ascuns”. L-am cunoscut la Brasov, era in 1991, faceam filmul “Condamnati la fericire”. Am luat pranzul impreuna cu el, cu Vasile Gogea, cu Leonard Oprea, cu Caius Dobrescu si cu A. I. Brumaru. Cred ca era si Mircea Sevaciuc, unul din liderii miscarii muncitoresti anti-comuniste din 15 noiembrie 1987. Avea un imens umor, privirea-i insa sugera mistuitoare melancolii, tristeti albastre. Angelo Mitchievici are dreptate cand spune ca avea “un râs inteligent şi stenic, dar deopotrivă cald şi încrezător.”
Ne-am revazut indelung in 2006, am mers acolo sa comentez prelegerea lui Teodor Baconsky in cadrul conferintelor Microsoft. Iarasi, o seara de poveste, cu momente de ras, dar si cu interogatii legate de implicatiile dosariadei. din vara acelui an crucial pentru Romania post-comunista. Erau acolo Adriana Babeti, Paula Apreutesei, Silviu Hotaran, Mircea Mihaies, Caius Dobrescu, Marius Lazurca.
Ne-am intalnit de multe ori, am participat la diverse evenimente intelectuale. In iunie 2005, am fost la Brasov sa vorbesc, in cadrul conferintelor Microsoft, chiar la facultatea unde Andrei era decan. Reproduc aici minunatele cuvinte pe care le-a rostit atunci:
” As vrea sa îl întâmpinam pe Vladimir Tismaneanu asa cum l-am întâmpinat anul trecut si pe Gabriel Liiceanu: cu aplauze. Astazi avem invitat în fata unui public atât de numeros un om extraordinar, un politolog de prim plan, un intelectual rafinat, un profesor iubit de studenti. Le-am povestit la un moment dat studentilor mei din anul trei ca Vladimir Tismaneanu a obtinut într-un an diploma de cel mai iubit profesor din universitatea sa (Maryland, College Park, SUA), ceea ce înseamna foarte mult. Fara îndoiala, Vladimir Tismaneanu nu este pentru prima data la Brasov. Acum este însa urmarea unei promisiuni facuta anul trecut de a reveni în orasul sau natal, pe care îl situeaza, asa cum citeam ieri în Cotidianul, într-o axa sufleteasca alaturi de Timisoara si Bucuresti. Deci, Vladimir Tismaneanu este acasa din toate punctele de vedere. În România se foloseste foarte des termenul de V.I.P: de aceasta data, chiar se potriveste.”
http://www.revistaorizont.ro/conferintelemicrosoft/index.php/conferinte?cid=33
Am lansat, in martie 2004, la Facultatea unde era decan, volumul “Scopul si mijloacele”. Au vorbit Andrei si Caius. Seara am mers la Poiana cu el, cu Caius, cu sotia mea Mary si cu fiul nostru Adam. Am o fotografie minunata din acea seara de neuitat. M-au invitat, Andrei si Caius, sa fac parte din consiliul editorial al revistei “Interval”. Intr-o lume a atator suspiciuni, Andrei avea o seninatate irezistibila. Dar si o bunatate angajanta, dogoritoare.
Ioana Parvulescu ne reaminteste aceste versuri: “Trec prin oraşul meu fără / Să cobor în gară // Merg spre Sibiu nu cobor / Pentru Adi şi Tudor mă // Gândesc doar la ei poate / I-aş fi putut chema în gară // Adi să stea lângă Tudor cât / Timp priveşte el rapidul motor // Amândoi să privim cum / Zice el tare «ta-tai» după care / Ar începe să plângă mai / Bine aşa trenul pleacă / Cerul e plumburiu tabela de marcaj de pe Tineretului e oarbă / Steagu joacă cu Gloria Buzău / mă îndepartez fără să / Ştiu scorul. // Ăsta e meciul.” (Andrei Bodiu, Braşov Tranzit, în Oameni obosiţi, Piteşti, Editura Paralela 45, 2008). Ăsta e meciul, neindoios…
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
