Avem suficienti preoti? Avem prea multi, avem prea putini? De citi preoti are nevoie Romania? 1.000 ? 10.000 ? 100.000 ?
Problema nu s-ar pune – sau s-ar pune in cu totul alti termeni – daca acesti preoti ar fi platiti de catre cultele respective, dar nu; la noi in tara preotii sint de facto salariati in sistemul bugetar.
Legea salarizarii unitare (330/2009) prevedea 16.602 posturi clericale platite de Stat, “inclusiv contribuţiile la asigurările sociale de stat, la asigurările sociale de sănătate, la asigurările de şomaj, precum şi alte contribuţii obligatorii prevăzute de lege pentru angajator“; in plus, se preciza ca “numărul de posturi pentru personalul clerical se poate majora anual prin legea bugetului de stat“.
Sa-l majoram atunci! si-au zis guvernatii nostri. Si l-au majorat: in 2013 Romania se poate “lauda” deja cu 17.491 de preoti, Guvernul angajindu-se sa creasca acest numar pina la 20.554 in 2017.[1] Parca sintem pe vremea lui Ceausescu, sa dam tarii cit mai mult carbune!…
Intreb din nou, de citi preoti, platiti de catre Stat, este nevoie in Romania?
Intrebarea e pertinenta si, de-a lungul timpului, a fost pusa in mod repetat – inflatia de preoti nu este un fenomen recent:
Datorită taxelor pe care viitorul preot le plătea ierarhului şi protopopului, acceptarea candidaţilor la hirotonie se făcea foarte uşor, ajungându-se astfel la un număr impresionant de preoţi. Dacă în vremea lui Al[exandru] Ipsilanti erau 3500 preoţi, sub Mihai Şuţu ajunseseră la 5850, iar în 1815 erau 8138 preoţi.[2]
Preotia era tentanta; in calitate de “slujitor al Domnului” beneficiai de nenumarate avantaje financiare. Vi se pare cunoscut?
- Scutirea de dări: preoţii şi diaconii, cu excepţia celor „răspopiţi”, erau scutiţi de orice dijmă şi clacă faţă de stat şi faţă de proprietar […]
- Întreţinerea materială: preoţii primeau de la proprietarul de moşie o suprafaţă de pământ pentru folosinţă proprie, un loc de casă şi grădină. Pentru acest pământ tagma preoţească nu trebuia să plătească proprietarului nicio dare.
- Pământul preoţilor şi al diaconilor avea să fie lucrat de săteni, iar al dascălilor de către ei înşişi;
- Preoţii de la oraş, neputând primi loturi de pământ, încasau o contribuţie anuală de 2 lei, „luată de la fiecare enoriaş, fără osebire”
- primeau din magazia de rezervă câte trei chile de bucate pe an[3]
La 1888, “vrednicul de pomenire episcop Melchisedec Ştefănescu al Romanului“[4], dupa cum il descrie Agentia de Presa a Patriarhiei, amintea de “mulţimea cea mare“[5] a preotilor din Romania; aceeasi constatare o facuse si pravoslavnicul general Kiseleff cu mai bine de jumatate de secol mai inainte. Astazi, in 2013, cei care atrag atentia asupra numarului imens de preoti platiti de Stat sint asemuiti de catre BOR “activiştilor ideologiei ateist-comuniste“[6].
Acum 120 de ani, “comunistii” Lascar Catargiu – prim-ministrul guvernului – si Take Ionescu – Ministrul Cultelor – cautau solutii pentru reducerea numarului “slujitorilor Domnului”. Guvernul de astazi se gindeste la “binele” tarii si mai angajeaza niste clerici…
Ce solutie s-a aplicat la 1893? Nimic iesit din comun; a fost nevoie doar de bun-simt si de vointa politica. Legea clerului mirean şi a seminariilor, promulgata la 29 mai 1893 stabilea citeva principii simple de limitare a inflatiei de preoti[7]:
- se limita numarul total al parohiilor (art. 1)
- infiintarea unei noi biserici era conditionata de garantarea de catre ctitor a finantarii acesteia (art. 3)
- se limitau sever numirile de noi preoti: “nu se vor face hirotoniri decât cel mult una la patru vacanţe în fiecare eparhie” (art. 11)
- salariul clerical maxim platit de stat era de 200 de lei/luna; spre comparatie, salariul unui medic era de patru ori mai mare[8]
In urma cu 150 de ani Alexandru Ioan Cuza a avut curajul politic sa secularizeze averile minastirilor; “Toate averile mănăstireşti din România sunt şi rămân averi ale Statului” decreta primul articol al legii.
0
5
