Unul dintre cei mai loiali si infocati camarazi ai lui Gheorghiu-Dej, un personaj direct implicat in toate deciziile regimului comunist din perioada 1945-1965, Petre Borila a incetat din viata acum patru decenii, in ianuarie 1973. Nascut la Silistra in 1906, Iordan Dragan Rusev a aderat devreme si fara sovaire la mistica internationalismului stalinist. A iubit Uniunea Sovietica, l-a adorat pe Stalin. A crezut cu fervoare in dogmele bolsevice, le-a aplicat cu un zel si o intensitate greu de egalat. Fiica sa, Iordana, a fost prima sotie a lui Valentin Ceausescu. Au avut impreuna un baiat, Daniel Valentin, nepotul direct al dictatorului comunist. Emigrati in anii 90 in Israel, apoi in SUA, Iordana si Daniel traiesc acum in Romania. Intre famillile Borila si Ceausescu relatiile au fost incordate, ajungand chiar la ostilitate fatisa. Parte tinea de prejudecati, parte de chimie politica.
Devenit cadru permanent al PCdR, cel care si-a luat numele de clandestinitate Borila a studiat la Scoala Leninista din Moscova, asemeni sotiei sale, Ecaterina, nascuta Abraham. Erau trei surori Abraham, provenite din mica burghezie de origine maghiar-evreiasca din Transilvania. In fisele de cadre aflate in Arhiva CC al PCR, surorile Abraham scriau ca au provenienta din mediul rural. Toate trei au devenit comuniste pasionate. Sora Ecaterinei, Paraschiva (Piri), a fost casatorita cu Bela Breiner, membru al Secretariatul CC al PCdR. Breiner a murit in 1940 (in 1950 a aparut o brosura despre el scrisa de Iosif Ranghet), Piri s-a recasatorit ulterior cu colonelul Andrei (Bandi) Roman, fost voluntar in Spania. Fiul din prima casatorie, Andrei, a fost inginer chimist cu studii in URSS si a lucrat la IPROCHIM (a nu se confunda cu ICECHIM, condus de Elena Ceausescu).
Este de presupus ca Borila avea stranse legaturi cu NKVD-ul. Cei care l-au cunoscut in Spania l-au descris drept incuiat, feroce, lipsit de orice dubiu. Avea certitudini din beton armat. Era un comisar suta la suta. “Tovarasa sa de viata” spre a folosi limbajul de partid, in acea perioada a fost Betty Birnbaum, care lucra la administratie in Spitalul Brigazilor Internationale. Mama mea, studenta in anul III la Medicina la Bucuresti inaintea plecarii spre Spania, era sora de caritate la acel Spital. Ulterior, la Moscova, Betty s-a casatorit cu Luka Laszlo (Vasile Luca) si a devenit Elisabeta Luca. A fost arestata in 1952, a facut a facut puscarie, niciunul din vechii ei tovarasi aflati in posturi de maxima influenta, nu a miscat un deget pentru ea. Cativa ani, i-a povestit ulterior mamei mele, a avut regim celular solitar. Niciodata nu a inteles de ce a fost pedepsita in acest mod inclement. A murit fara sa fi inteles din ce miscare criminala facuse parte.
Spania, Moscova, Cominternul
Alaturi de Gheorghe Stoica (Moscu Cohn), de Valter Roman (Ernest Neulander), de Constantin Doncea, de Grigore Naum (viitorul general de Securitate) si de Manole H. Manole, Borila a fost unul dintre militantii cei mai influenti in cadrul Brigazilor Internationale din Spania. Ar trebui precizat, a propos de unele scrieri recente pe subiect, ca Dumitru Petrescu nu a fost in Spania, nu a luptat in Brigazile Internationale. Cum nu a fost nici Enver Hoxha. Din Albania, cei mai proeminent interbrigadist a fost Mehmet Shehu (premierul ucis sau sinucis in1981).
Tatal meu nu s-a numit niciodata “Leonida Tismaneanu” si nu a facut parte din aparatul politic central al Brigazilor Internationale. Nu a fost ofiter, spre deosebire de Valter Roman si Petre Borila, ambii maiori, primul politic, al doilea de artilerie. A avut, cred, grad de sergent, a fost carne de tun, si-a pierdut bratul drept in batalia de pe raul Ebru (nu cum afirma diversi ignari in cine stie ce incaierare din spatele frontului). Carne tun au fost atatia altii, intre care Constantin Burca, mort in Spania. Ca istoric al comunismului,dl Stelian Tanase ar trebui sa cunoasca diferenta dintre comisari si soldati. La fel, il pot asigura ca in fotografia unde crede ca o gaseste pe mama mea alaturi de Petre Borila este vorba de o eroare. Istoria voluntarilor romani din Brigazile Internationale este prea serioasa pentru a caea in frivolitati si senzationalisme.
Dupa 1939, Borila a ajuns in URSS unde a facut parte din nucleul central al refugiatilor politici romani. A fost protejat si promovat de secretarul general al PCdR, de asemenea de origine bulgara, Boris Stefanov. Ulterior, Borila l-a denuntat pe Stefanov, a intrerupt orice legatura cu fostul sau mentor. Loialitatea in sectele staliniste este intodeauna rezervata celor aflati la putere. Sa amintesc si legaturile speciale ale lui Borila cu liderii bulgari din Comintern, Gheorghi Dimitrov, Vasil Kolarov si Valko Cervenkov (agentul NKVD “Spartak), ulterior liderul Bulgariei stalinizate.
In anii razboiului, impreuna cu Ana Pauker, Vasile Luca, Valter Roman, Dumitru Coliu (alt militant bulgar), Dumitru Petrescu, Constantin Doncea, Clara Cusnir-Mihailovici, Zina Brancu, Mihai Burca, Aurel Stancu, Grigore Cotovschi, Minea Stan etc, Borila a condus munca de indoctrinare in randul prizonierilor de razboi din Uniunea Sovietica. A jucat un rol decisiv in formarea diviziilor “Tudor Vladimirescu” si “Horia, Closca si Crisan”.
In umbra lui Dej
A revenit in tara ca locttiitor politic in divizia “Tudor Vladimirescu”, a capatat grad de ofiter in armata romana. In perioada de dupa 1945, a lucrat in aparatul de cadre al PCR si, in pofida vechii relatii cu moscovitii Ana Pauker si Vasile Luca, a devenit unul din membrii cercului intim al lui Gheorghiu-Dej. A facut parte din Biroul Politic care a aprobat decizia de lichidare fizica a lui Lucretiu Patrascanu (aprilie 1954).
A ajuns membru al Biroului Politic in urma mazilirii “deviatorilor de dreapta” (iunie 1952), a ramas in conducerea suprema a PMR pana la Congresul al IX-lea din iulie 1965. Accentuez acest lucru ca replica la speculatiile privind inceputul “orientarii nationale” in PMR odata cu inlaturarea Aneri Pauker si a acolitilor ei. Acest mit a fost pus in circulatie chiar de Gheorghiu-Dej, la Plenara CC al PMR din 30 noiembrie-5 decembrie 1961 si a fost sustinut cu ardoare in cuvantarile lui Ceausescu, Maurer, Valter Roman, Borila, Rautu, Bodnaras si Maurer. Evident era vorba de o mistificare. De ce ar fi fost cominternistii Borila, Roman si Rautu ori fostul spion al Moscovei, Emil Bodnaras, mai putin filo-sovietici decat Ana Pauker ori Iosif Chisinevschi? Cuvantarea lui Borila la acea reuniune a reglarilor de conturi, numita de Gheorghiu-Dej “cea mai frumoasa plenara din viata sa”, a fost printre cele mai veninoase. Vechiul stalinist nu se dezmintea: stia perfect cum se organizeaza o epurare, era expert in retorica excomunicarilor. Nu fusese el, alaturi de Alexandru Draghici, Ion (Janos) Vincze, Dumitru Coliu, Vasile Valcu etc unul dintre cei mai activi conducatori ai represiunilor?
In plus, nu fusese Borila platosa lui Dej in anii 50, nu-i asigurase el, cominternistul ultra-verificat, acea imagine internationalista de care prea putin stiutul secretar general de la Bucuresti avea o disperata nevoie? Toti se cunoasteau cu toti: Bierut cu Cervenkov, Berman cu Slansky, Gottwald cu Ana Pauker, Thorez cu Ulbricht, Togliatti cu Rakosi. Doar Gheorghiu-Dej pasea stingher printre membrii famigliei, abia vorbea ruseste, nu participase la niciun congres al Cominternului, nu facuse Scoala Leninista, nu fusese, precum Ana Pauker, Wanda Wasilewska si Dolores Ibrarruri, un apropiat al lui Dmitri Manuilski, fostul secretar general al Cominternului, era, in fond, un intrus. Petre Borila era cel care ii deschidea usile, la propriu si la figurat…
Psihologia liderilor comunisti este un subiect fascinant. Nu vom putea intelege psihologia lui Gheorghiu-Dej, mistuitoarele sale complexe, daca nu vom lua in consideratie absenta a ceea ce putem numi the Comintern credentials, deficitul sau de prestigiu ca militant a ceea ce s-a numit Stalintern. Ceilalti lideri aveau amintiri comune, se cunoasteu de decenii. Multi se intalnisera cu Stalin in anii razboiului. Locuisera in anii 30 la Hotelul “Lux”. Vorbisera la Radio Moscova. Nu doar Borila avea nevoie de Dej, dar si acesta il folosea pe Borila, tot asa cum, mai tarziu, Ceausescu l-a folosit pe Valter Roman in relatiile cu comunistii occidentali.
In acel campionat al osanalelor si stigmatizarilor, Borila era neintrecut in a-l peria pe liderul partidului si a-i anatemiza pe cei denuntati drept fractionisti. Iata un fragment: “A fost necesara multa vointa, abilitate si perseverenta din partea tovarasului Gheorghiu care, desi izolat de catre fractionisti la Secretariat si in Biroul Politic, a reusit, sustinut fiind si de activistii de baza ai Comitetului Central, sa impiedice indeplinirea actiunilor antipartinice si antistatale, ca sa nu se faca asa cum s-a facut in alte tari”. (v. “Dosarul Ana Pauker”, vol. 1, selectarea si editarea documentelor, studiu introductiv si note de Elis Neagoe-Plesa si Liviu Plesa, Cuvant inainte de Florin Constantiniu, Ed. Nemira,2006, p.252). Se fabrica, prin discursurile lui Petre Borila, Nicolae Goldberger, Gheorghe Stoica, Alexandru Sencovici, Mihail Florescu, Gheorghe Gaston Marin si Valter Roman, mitul ilegalistilor salvati de Gheorghiu-Dej, in plin stalinism, de urgia pregatitia de Ana Pauler si oamenii ei. In 1967, acelasi Gheorghe Stoica, un specialist in schimbari la fata, facea parte din comisia care a pregatit documentele Plenarei din aprilie 1968 legate de reabilitarea lui Patrascanu, dar si a Anei Pauker si a lui Vasile Luca.
Dupa 1957, Borila a fost vicepresedinte si, un timp, chiar prim-vicepresedinte al Consiliului de Ministri. A fost general-locotenent (in rezerva), a primit cele mai inalte decoratii ale Romaniei comuniste, inclusiv titlul de “Erou al Muncii Socialiste”. Sefa de cabinet a lui Borila, pana la completa lui trecere pe linie moarta, in 1965, a fost ilegalista Fanny Goldberger, sotia lui Nicolae Goldberger, veteran al ilegalitatii, director-adjunct al Institului de Istorie a partidului. In anii 50, Fanny Goldberger fusese adjuncta Raiei Vidrascu in fruntea Cancelariei CC al PMR.
Amurgul patriarhului cominternist
Aplicand una din zicalele sale favorite–sa tai pisicii coada si sa o lasi sa creada ca e pisica–, Ceausescu l-a mentinut pe Borila in Comitetul Executiv, dar nu l-a acceptat in Prezidiul Permanent, adevaratul succesor al Biroului Politic. De asemenea, l-a numit membru al Consiliului de Stat, o pozitie care nu cerea niciun efort, dar era generatore de imense privilegii. In 1966, Ceausescu i-a decernat ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa I. Dincolo de antipatiile pesonale reale, intre cei doi functiona solidaritatea de secta, erau amandoi devotati aceleiasi “cauze”: intarirea, prin toate mijloacele, a dictaturii comuniste in Romania.
Desi aprobase Declaratia din 1964, Borila a privit cu suspiciune indepartarea de Kremlin. Bolnav de cancer, izolat, deprimat si emasculat politic, a vegetat, intre un tratament si altul in Occident, ca o amintire a timpurilor cand PMR era o anexa docila a PCUS. Noua generatie a elitei comuniste il privea ca pe anacronism jenant. Vechii camarazi, stiind relatiile mizerabile dintre clanul Borila si clanul Ceausescu, il evitau.
L-a detestat pe Hrusciov nu pentru ca acesta impunea hegemonismul sovietic, ci pentru ca denuntase cultul lui Stalin, eroul real al lui Petre Borila (ca si al lui Dej si Ceausescu). A locuit in anii 60 pe strada Herastrau., apoi s-a mutat intr-o vila noua, pe Bulevardul Aviatorilor, in cladirea unde azi se afla sediul PNL. In ultimii ani de viata a locuit pe strada Grigore Mora intr-o superba vila in care membrii familiei au continuat sa traiasca si dupa incetarea sa din viata.
