Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Curatenie in justitie

de Laura Stefan     Contributors.ro
Marţi, 19 martie 2013, 11:16 Actualitate | Opinii

Laura Stefan
Foto: Arhiva personala
Poate vă mai amintiți de celebrul dosar al senatorului Voicu – acela care avea în bu­zunarul de la piept judecători de la ÎCCJ. Una dintre vorbele spuse cu năduf de dom­nul Voicu a fost aceea că nu doar el face așa ceva, cu alte cuvinte, că există și al­te rețele în justiția română care își văd de treabă ne­stingherite, aranjând do­sa­re pe bani și alte favoruri. S-a vorbit atunci mult, dar cam degeaba, despre vul­ne­rabilitățile sistemului de alo­care aleatorie a dosarelor la judecători (Societatea pentru Justiție a explicat pentru HotNews încă din 2008 că se pot dirija dosarele spre judecători con­venabili). Niciuna dintre verificările efec­tuate de Inspecția Judiciară nu a con­fir­mat bănuielile privind manipularea siste­mului în folosul unora. Nimeni – jude­că­tori, grefieri sau avocați – nu știa nimic des­pre aceste lucruri, nicăieri nu se în­tâm­pla așa ceva – practic toți cei care spuneau că sistemul e șubred vorbeau prostii, pen­tru că, nu-i așa, verificările Inspecției Ju­diciare nu au confirmat nimic.

A trebuit să vină tot DNA să adune probe într-un dosar penal, ca să ne lămurim că cei care spuneau că avem probleme nu vor­beau prostii și că toți ceilalți băgau dis­cret murdăria sub preș, protejați fiind de această Omerta generalizată. Acum nu se mai poate nega faptul că dosarele impor­tante pot fi direcționate către judecători pe care avocații îi cunosc și îi pot corupe și avem și mercurialul șpăgilor care se iau pentru eliberări condiționate. Vedem că sis­temul are și un cod al onoarei – dacă ju­decătorul nu reușește să rezolve dosarul, dă banii înapoi interlopului. Încă o dată con­statăm că în România nu funcționează politicile pre­ventive, pentru că ni­meni nu vrea să curățe pro­pria ogra­­dă – ar fi putut să o fa­că CSMșiInspecția Ju­di­ciară și nu am mai fi ajuns azi să avem ju­de­că­tori în arest preventiv. Sin­gurul lu­cru care func­țio­nează es­te com­baterea co­rupției prin mij­­loace penale și admi­nis­trative (adică DNA și ANI), fapt ce ne pune mereu în de­za­vantaj față de cei care încalcă legea și care sunt mult mai mulți de­cât ar putea an­che­ta sau verifica aceste structuri spe­cializate. De fapt, asta e ma­rea diferență între Ro­mânia și țările mai curate decât noi – aco­lo prevenția merge pen­tru că șefii de ins­tituții vor să pună or­dine în felul în care funcționează instituția lor. Si­gur, pot exis­ta și excepții, situații în care șeful ins­ti­tuției chiar să nu știe des­pre ceea ce se întâmplă sub el, dar mă în­treb dacă e cre­dibil că, în cazuri similare celui de la Bu­curești, este cu putință ca șeful ins­tanței să nu știe despre cum func­țio­nează rețeaua de corupție în respectiva ins­tituție.

Poate că ăsta este prilejul de care aveam ne­voie pentru a declanșa proceduri ample de control la instanțe, care să ne lă­mu­rească prin ce minune a tehnicii anumiți ju­decători cunoscuți pentru soluțiile stra­nii pe care le dau în dosare primesc ale­ator dosare extrem de importante și cum se face că dosarele baronilor locali nu au nici acum, după mai mult de 5 ani de la sesizarea instanțelor, o primă soluție. Exis­tă și în justiție, ca de altfel în orice alt do­meniu, zone vulnerabile la corupție: do­sarele penale cu oameni importanți, eli­be­rările condiționate, marile dosare eco­no­mice, marile dosare în care zona privată se află în conflict cu statul (contenciosul ad­ministrativ) și marile dispute co­merci­ale. Atenția presei este axată mai mult pe do­sarele penale cu nume sonore, însă lu­cruri la fel de interesante s-ar putea des­coperi dacă s-ar urmări și celelalte zone vulnerabile.

Partea bună în această poveste urâtă este că în continuare avem instituții care își văd de treabă și anchetează dosare com­plicate. Nici DNA, nici ÎCCJ nu dau semne că ar ceda presiunilor la care sunt supuse în aceste zile. De fapt, asta e marea reușită a acestor ani: că avem magistrați curajoși care anchetează fără inhibiții pe toată lu­mea. Îngrijorarea ține de viitor, mai exact de cine va ajunge în fruntea acestor ins­ti­tuții. Nu vrem niște marionete care să răs­pundă la comenzi politice, nici personaje care au cunoștințe profesionale apro­xima­tive, astfel încât nici nu ar mai fi nevoie să sune telefonul pentru că, oricum, calitatea dosarelor care ar merge în instanțe ar fi în­doielnică. Doamna Pivniceru pare să se fi re­laxat acum, că pleacă la Curtea Cons­ti­tuțională – de altfel asta a fost de la bun în­ceput funcția râvnită de actualul mi­nis­tru al Justiției. Pentru a o obține a trebuit să încerce amplasarea unor oameni ma­nipulabili în vârful Parchetului General și al DNA și să facă o mică revoluție înCSM. Prima nu i-a ieșit, a doua, da. Se pare că o rată de succes de 50% e suficientă pen­tru obținerea recompensei.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro





















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

2186 vizualizari






Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică