Guvernul USL condus de premierul Victor Ponta a prezentat zilele acestea propunerea bugetului general consolidat pentru anul în curs. Retorica mirobolantă pre-electorală a intrat în contact cu realitatea dură a economiei iar rezultatul, bugetul pe 2013, este cu adevărat reprezentativ pentru gândirea actualului guvern. Subliniez ce am mai scris şi cu alte ocazii:cel mai dificil şi mai important test al competenţei şi intenţiilor politice ale unui guvern este modul în care taxează şi, respectiv, cheltuieşte banii publici. Restul sunt doar vorbe. Nu intenţionez să trec în revistă principalele cifre şi asumpţii din spatele bugetului – acestea au fost verificate şi agreate cu FMI şi UE - aşa că sunt inerent rezonabile. Diavolul stă, ca de obicei, în detalii.
Prima observaţie care trebuie făcută este că, deşi economia este prevăzută să crească de la aproximativ 600 de miliarde de lei în 2012 la 623 de miliarde lei în 2013, cheltuielile cresc cu 15.4 miliarde de lei faţă de anul trecut. Cu alte cuvinte,guvernul intenţionează să cheltuiască semnificativ mai mult decât ar justifica-o creşterea economică. Şi pentru că banii nu vin nici din cer şi nici de la BNR – finanţatorii cei mai ieftini posibili - constructia bugetară se bazează pe creşterea taxelor şi, meteahnă veche, pe mai mulţi bani de la UE. Ca şi importanţă relativă, aportul taxelor adiţionale este cam de un sfert din totalul creşterii cheltuielilor, iar fondurile europene reprezintă restul de trei sferturi. În plus,guvernul USL continuă obiceiul contraproductiv al guvernelor anterioare PDL de anunţa măriri de taxe cu numai câteva zile înainte de aplicarea lor în practică. În ceea ce priveşte fondurile europene, bazându-ne pe experienţa dezastruoasă şi apartinică a trecutului, este evident că structura bugetului prezintă riscuri semnificative. Cheltuielile suplimentare sunt bătute în cuie, aşa că întrebarea naturală ce se pune este ce se va întâmpla dacă colectarea de taxe este deficitară sau banii europeni sunt mai puţini?
Cea mai mare creştere de taxe, circa 1 miliard de lei, vine din fiscalizarea suplimentară a companiilor din energie şi exploatarea resurselor minerale. Se introduce taxarea de tip forfetar (procent din venit) a companiilor care exploatează şi comercializează resurse naturale (în afară de gaze naturale), precum şi taxarea suplimentară a companiilor care exploatează gaz natural pe baza diferenţei între preţul (proaspăt liberalizat) al pieţei şi vechiul preţ (subvenţionat). Ideea în sine nu este rea şi colectarea garantată. Ştim cu toţii că redevenţele negociate în 2004 de guvernul PSD condus de Adrian Năstase, ca parte din contractul de privatizare al Petrom, au fost foarte mici şi fixate pe 10 ani.Dar această problemă se rezolvă mai eficient prin revizuirea redevenţelor decât printr-o taxare temporară de tip forfetar, care va rezulta aproape sigur în creşterea preţurilor la pompă şi deci în transferul prompt al poverii fiscale de la companii la populaţie. Consiliul Concurenţei sper că este treaz.
Creşte, de asemenea, fiscalizarea fermierilor persoane fizice precum şi a IMM-urilor. Din nou, reducerea evaziunii fiscale din agricultură, încurajarea modernizării şi eficientizării exploatărilor agricole prin consolidare precum şi îmbunătăţirea colectării taxelor de la firme mici nu sunt idei proaste în sine. Problemele apar când intrăm în detalii: se introduc excepţii de la noile taxe pentru persoanele care au în arendă teren de la stat, adică fix baronii locali. S-a gândit cineva la cum pot fi protejaţi micii fermieri forţaţi să îşi vândă terenurile de taxele mai mari probabil tot către baronii locali care sunt scutiţi de aceste taxe? Taxarea forfetară a IMM-urilor, împreună cu lărgirea bazei de impozitare prin reducerea pragului de venituri anuale de la €100,000 la €65,000 practic dublează taxele plătibile de o astfel de întreprindere în condiţiile unei profitabilităţi medii de 10% (de la 16% din €6,500 la 3% din €65,000). Există o soluţie atât de simplă că îţi vine să invoci divinitatea:introducerea opţionalităţii acestei metode de taxare, cu alte cuvinte, să se lase la alegerea întreprinderii dacă să plătească 16% din profit sau 3% din venit!
Şi pentru că vorbim de opţionalitate, fac o paranteză pentru a menţiona o consecinţă neprevăzută (de către guvernul USL) a mult trâmbiţatei măsuri de plată a TVA la încasare (şi nu la emitere). Companiile mari, ca de exemplu Astra Vagoane Călători (vezi articol), sunt dezavantajate pentru că nu li se aplică plata TVA la încasare şi datorează TVA la facturare, însă nu pot deduce TVA pentru furnizorii care aplică TVA la încasare decât în momentul plăţii. Consecinţa previzibilă (nu însă şi pentru guvernul USL) este rezilierea contractelor cu furnizorii mici şi creşterea importurilor la care nu se percepe TVA. Şi aici soluţia este opţionalitatea. Lăsaţi micii furnizori să îşi aleagă la ce facturi plătesc TVA la încasare sau la emitere (cum se întâmplă în Marea Britanie, de exemplu). În plus, dacă chiar vreţi să ajutaţi IMM-urile, obligaţi statul să plătească atât facturile, cât şi rambursarea TVA la maxim 30 de zile. Închid paranteza.
Acestea fiind spuse, problemele cele mai mari ale acestui buget nu sunt pe partea de venituri (taxe) ci pe partea de cheltuieli.Aici se citesc cu adevărat intenţiile politice ale acestui guvern: creşterea salariilor bugetarilor cu 7% (peste cât era necesar pentru faimoasa reîntregire), precum şi a pensiilor cu 4%. Prima măsură costă 3 miliarde de lei, iar a doua 2 miliarde de lei – în total 5 miliarde de lei suplimentari cheltuiţi pentru electoratulţintă tradiţional al PSD-ului. Şi pentru că taxele suplimentare nu pot acoperi această sumă, se reduc substanţial banii alocaţi investiţiilor, de la 20.6 miliarde de lei la 17.6 miliarde de lei. Desigur, guvernul USL argumentează că aceastăscădere va fi mai mult decât compensată de fondurile europene pentru infrastructură, ceea ce, recunosc sincer, m-ar bucura în mod deosebit.
Creşte, de asemenea, salariul minim pe economie în două trepte, de la 700 de lei (cel mai mic din UE) la 750 de lei şi apoi la 800 de lei, până la sfârşitul anului. Paradoxal poate, dar sunt de acord cu această măsură nu numai din cauză că nivelul era foarte mic, dar mai ales pentru că această măsură poate reduce evaziunea fiscală. Ştim cu toţii că din cauza nivelului împovărător al CAS-ului, combinat cu multitudinea de excepţii pentru angajaţii independenţi (adică cei care nu au contract de muncă), majoritatea IMM-urilor îşi plătesc personalul cu salariul minim pe economie pe cartea de muncă şi restul de bani la negru sau prin diferite contracte prin care se evită legal plata CAS-ului.Mărirea salariului minim, dacă este asociată cu o reducere a CAS-ului (de altfel parte din platforma electorală a USL) şi o eliminare a excepţiilor, ar putea reprezenta o rară ocazie de a împuşca trei iepuri dintr-un foc:se îmbunătăţeşte nivelul de trai al celor săraci, se micşorează evaziunea fiscală şi se încurajează crearea de locuri de muncă fiscalizate. Până în prezent însă, guvernul USL nu pare să realizeze că are ocazia să şuteze cu poarta goală.
Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro
