Am aruncat o privire pe motivația Curții care a invalidat noul proiect de lege electorală (incluzând comasarea alegerilor). Am găsit 3 (trei) temeiuri valide enunțate pentru a respinge legea: interdicția de a candida și la locale și la parlamentare (nu comasarea!) restrânge în mod neconstituțional dreptul de a candida, constituirea comisiei parlamentare speciale care propune delimitarea colegiilor e înafara legii fundamentale (dar nu pe motivul din decizie), la fel și impunerea unui interval justiției pentru a rezolva anumite contestații. Sunt temeiuri valide pentru că sunt deduse în mod logic de la textul legii fundamentale. În rest… jale.
1. E citat codul electoral elaborat de Comisia de la Veneția, acesta recomandă ca modificări ale legii electorale să fie făcute cu mai mult de un an înainte de alegeri. Tot Curtea spune mai jos ceva de genul: sigur, nu e obligatoriu însă, citez: ”recomandările sale constituie cadrul pentru un scrutin democratic etc.” Deci e obligatoriu. Ce e mai rău nu e faptul că acest Cod chiar ar deveni literă de lege, ci faptul că judecătorii îl citează când și cum doresc. E ”uneori și oarecum obligatoriu”, se aplică atunci când îi taie pe ei capul. Vă reamintesc că în 2008 legea electorală a fost adoptată cu câteva luni înainte de alegeri și modificată și remodificată ulterior! Curtea a fost sesizată și resesizată și n-a zis nimic. Arbitrariul creat astfel nu este doar neconstituțional, ci vine direct împotriva rațiunii de a exista a legii, a Curții Constituționale și a oricărei Curți, de altfel. Dacă tot extind legea fundamentală în felul ăsta, măcar s-o respecte!
2. Prelungirea mandatelor primarilor ar încălca principiul neretroactivității legii. Aiurea. Constituția spune că legea prevede doar pentru viitor; interpretarea acestui principiu (făcută, de altfel, tot de CCR) spune că legea nouă nu poate nici să aducă atingere(nb!) drepturilor născute sub imperiul legii vechi. Nu e greu de înțeles de ce: în acest caz, chiar dacă legea ar fi pusă efectiv în aplicare în viitor, ea ar sancționa comportamentul din trecut. Simplificând masiv, dacă cineva a muncit pentru o sumă prevăzută de lege, statul nu poate ulterior să emită și să aplice, înainte de plată, o lege care să micșoreze suma respectivă. Chiar dacă aplicarea efectivă e în viitor, dreptul s-a născut în trecut, când legea nu exista. Or, e evident că raționamentul e valabil dacă legea micșorează suma, nu dacă o mărește! Cineva s-ar putea plânge că i-a fost afectat un drept dacă primește 50 RON în loc de 100, dar nu dacă primește 200! La fel și cu durata mandatelor. Un primar poate să zică, pe bună dreptate, că o lege care i-ar reduce mandatul s-ar aplica retroactiv: dacă ar fi știut că mandatul va fi mai scurt poate n-ar fi candidat. Se poate plânge că dreptul la 4 ani de mandat i-a fost atins dacă legea i-l reduce cu 6 luni. Dar nu se poate plânge de același lucru dacă legea i-l prelungește cu 6 luni. De altfel, exemplele date de Curte din jurisprudența proprie sunt de mandate reduse, sau de adăugare de condiții suplimentare pentru întreruperea lor.
3. Curtea Constituțională spune, apropo de comasare:
”Într-o bogată jurisprudenţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa asigurării accesibilităţii şi previzibilităţii legii, inclusiv sub aspectul stabilităţii acesteia, instituind şi o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigenţe.”
Genul acesta de argument prin aruncare lejeră de decizii CEDO este inacceptabil. Care anume e principiul accesibilității și predictibilității legii? Ce a spus efectiv CEDO în deciziile respective? De ce și cum s-ar aplica principiul enunțat de CEDO în cazul nostru? De ce ar fi interzisă modificarea? Etc. Nimic. ”CEDO a dat niște decizii, bla bla bla, n-aveți voie, gata!” Ridicol.
citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
