Tunisienii au fost uimiti atunci cand un lac a aparut intr-o zona lovita de seceta. De la aparitia acestuia, localnicii au numit privelistea "Plaja Gafsa", datorita locatiei apropiate de o regiune cu acelasi nume din sudul Tunisiei, relateaza HuffingtonPost.

HotNews.roFoto: Hotnews

Observatorii estimeaza ca apa "misterioasa" acopera o suprafata de aproximativ 1 hectar si are in jur de 20 de metri adancime. Specialistii incearca sa investigheze modul de formare al lacului, dar nu pot determina sursa apei.

Teoria principala este ca un mic cutremur a fracturat un strat din roca ce detinea un rezervor subteran, potrivit raporturilor. Dupa cutremur, apele subterane s-au infliltrat printr-o crapatura si, in timp, au umplut canionul.

Autoritatile au sfatuit populatia sa nu intre in apa deoarece oficialii nu au confirmat inca siguranta acesteia. Unii speculeaza ca apa ar putea fi daunatoare si chiar cancerigena, avand in vedere ca in regiune se exploateaza fosfati.

Cu toate acestea, avertizarile specialistilor nu i-au oprit pe localnici sa se bucure de nou descoperita plaja. Vizitatorii lacului au creat o pagina de Facebook pe care posteaza imagini cu privelistea misteriosului lac aparut in desert.