Articolul este departe de a sustine orice dictatura, in orice parte a lumii in care traim. Cele scrise mai jos sunt un mod de a intelege, fara a justifica, politica construita in jurul unui singur om, indiferent de caracterul sau intentiile acestuia, nivelul lui intelectual si potentialul lui de a conduce soarta unui popor. Cred ca evenimentele din Tunisia si acum Egipt mi-au indreptat curiozitatea si interesul pentru a intelege mai bine fenomenul. Bineinteles ca acest caz de test il reprezinta evenimentele din Egipt si dictatura veche de 30 de ani a Presedintelui Mubarak.
Cand scriu randurile de fata, The Washington Post anunta ca administratia Obama s-a aliniat cu cererile protestatarilor (Obama administration aligns itself with protests in Egypt with call for ‘orderly transition- January 31, 2011; 12:06 AM), deci numai Alah ii mai poate salva regimul lui Mubarak, desi pot sa va asigur ca in Orientul Mijlociu s-au intamplat miracole mai mari decat acesta.
Analiza este bazata pe o serie de articole si cateva discutii cu oameni care cunosc realitatiile din Egipt extrem de bine si care nu au nici in clin si nici in maneca cu ideologiile la purtator, vehiculate pe ici pe colo sau interese oculte in situatia din Egipt. Focosul analizei de fata este un articol extraordinar sub semnatura unei reputate jurnaliste israeliene,Smadar Peri. Dna Peri este departe de a fi o jurnalista la moda, dar a acoperit lumea araba si relatiile ei cu Israelui de pe la mijlocul anilor ‘70, inclusiv tratatul de pace de la Camp David, care l-a costat viata pe defunctul presedinte egiptean Anwar El-Saddat. Articolul dnei Peri are un nume interesant “All by himself” – poate fi interpretat cum doriti, la bine sau la rau, dicatator sau om capabil. Articolul este un fel de ramas bun de la Mubarak, pe care dna Peri l-a cunoscut bine in desele vizite in Egipt si multele interviuri pe care le-a acordat; de mentionat ca dna Peri este o lincvista in araba perfecta si daca nu gresesc s-a nascut in Egipt.
Articolul prezinta cateva date extrem de importante pe care din nefericire “dictatorul” nu le-a luat in seama sau nu le-a stiut. Dictatorii sau chiar oameni politici in state democratice, in special cei care au trecut prin cateva atentate, care din fericire pentru ei nu au reusit (Murarak a supravietuit la 6 atentate de acest gen) se inconjoara de cortina de securitate care nu le mai faciliteaza o viziune mai larga asupra relitatilor poporului pe care il pastoresc (la bine sau rau). Dictatorii traiesc din rapoartele serviciilor secrete si din revista presei internationale, care de multe ori sunt selectate pentru a face placere cititorului. Aici probabil au inceput si s-au si terminat bunele intentii ale Generalului Mubarak. Bineinteles si slabiciunile pe care le au unii conducatori de state in privinta progeniturilor lor nu i-au adus simpatie prea multa pe strazile orasului Cairo. De mentionat ca asta nu se intampla numai in regimuri dictatoriale, le gasim mai peste tot. Din fericire in democratii exista uneltele pentru a le zadarnici.
In Egiptul lui Mubarak, din cele aproape 80 de milioane, in grupa de varsta 17-30 de ani sunt 60% someri. A stiut Mubarak asta? Poate a facut ceva ca sa stie, sigur nu! Frustrarea absolventilor de universitati, care nu-si gasesc un loc de munca, este clar o problema care a rabufnit puternic si a creat o masa critica a protestatarilor. Pentru cine cunoaste societatea araba, chiar si cea seculara, faptul ca un tanar ajunge la varsta de 30 de ani necasatorit este o problema. Pentru a te casatori in aceasta societate, chiar seculara dar traditionalista, trebuie sa fii aranjat. Loc de munca si casa. Statutul femeii este greu si nedrept in majoritatea statelor arabe, dar nici un tata nu-si da fata daca mirele nu poate asigura o minima securitate economica si aici nu ma refer de loc la traditia numita “mohar”, adica la faptul ca trebuie sa aduci plocon pentru ca respectivul tata sa-si dea acordul. Fara slujba si locuinta, de unde plocon?
Nu cred ca Egiptul va deveni prea repede o democratie functionala si nici nu cred ca multe se vor schimba legat de soarta milioanelor de tineri sau mai putin tineri care doresc sa munceasca si sa nu ajunga la mana milei “Fratilor Musulmani”, sper insa ca dictatorul urmator, direct sau indirect, probabil si el general, sa fie mai atent si mai aproape de nevoile poporului lui, cel putin la inceput.
Intr-un fel sau altul, poate fi o lectie si pentru noi, cei care avem optiunea schimbarii democratice prin votul popular, pe care 50% dintre noi, poate cei mai buni si cei mai interesati in bunastarea noastra, nu-l exercitam. Daca publicul egiptean a iesit in strada sa-si ceara drepturile, de ce noi, care avem posibilitatea schimbarii o data la 4-5 ani, nu o facem fara violenta si varsari de sange, exercitand un drept democratic castigat cu sangele si viata martirilor nostri? O intrebare care ar fi bine sa-si gaseasca un raspuns.
Mubarak a cazut rapus de lipsa informatiei pe care nu a avut-o. Problema, cand suprimi presa si o cenzurezi, este ca te departezi de masele populare care te-au apreciat un timp – atunci vei deceda “ecologic”.“Efectul sera” distruge dictatorii – izolarea de poporul lor!
