Primarul Moscovei a interzis desfasurarea Paradei Gay pentru al cincilea an consecutiv, invocand motive de securitate, anunta AFP. Parada ar fi trebuit sa aiba loc pe 29 mai, in centrul Moscovei. "Primaria a invocat acelasi motiv ca si anul trecut - securitatea si posibilitatea de a izbucni violente", au declarat organizatorii.

Este al cincilea an consecutiv cand primarul Yury Luzhkov interzice organizarea Paradei Gay. Oficialul chiar a afirmat, in trecut, ca aceasta este o manifestare "satanica", pentru care "societatea ruseasca nu este pregatita".

Un sondaj realizat de postul public de televiziune din Rusia a relevat ca 84% dintre respondenti s-au pronuntat impotriva organizarii unei astfel de manifestari in orasul lor.