Iulia Timoshenko s-a declarat gata sa demisioneze din functia de sef al guvernului, daca Rada suprema va cere acest lucru, a anuntat luni Ivan Kirillenko, presedintele factiunii parlamentare Blocul Iulia Timoshenko, relateaza RIA Novosti.

Daca parlamentul unicameral de la Kiev va vota o motiune de cenzura impotriva guvernului in exercitiu, "in acelasi moment premierul va parasi cabinetul" si isi va ceda competentele unuia dintre vicepremieri, a adaugat Kirilenko.

Marti sau miercuri, Rada va examina motiunea de cenzura impotriva actualului guvern, depusa la sfarsitul lui februarie de factiunea parlamentara a partidului presedintelui in exercitiu, Viktor Ianukovici.

Iulia Timoshenko a cerut luni votarea acestei motiuni in urmatoarea sedinta a Parlamentului.