In urma cu 20 de ani, sotii Ceausescu au fost impuscati intr-o "parodie de proces, care ramane pacatul originar al unei Romanii post-comuniste zgarcita in amintiri". Sunt cuvintele cu care cotidianul francez Le Figaro incepe un material dedicat Revolutiei din '89 si situatiei din prezent. Printre cei intervievati de publicatia franceza se numara generalul Dan Voinea, istoricul Marius Oprea sau regizorul Cristian Mungiu.

"Chiar daca nu o marturiseste, Dan Voinea stie ca pe 25 decembrie 1989 a devenit o marioneta a istoriei", scrie trimisul special al publicatiei la Bucuresti. Avea 39 de ani, cand s-a trezit in spatele usilor inchise, la procesul cuplului dictatorial. "Ma asteptam la un proces adevarat, dar oameni plasati in functii inalte cereau capul lui Ceausescu. Nimeni nu mi-a spus ca vor fi imediat impuscati", a povestit Dan Voinea.

  • Marius Oprea: Multe dosare au disparut

Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a fost creat in 1999, dar din lipsa de vointa politica nu a putut functiona cu adevarat pana in 2005, dupa preluarea puterii de presedintele Traian Basescu. Securitatea era stat in stat. Avea in slujba sute de mii de informatori si stabilise reguli absurde, destinate sa convinga societatea romana ca traia sub controlul sau total si permanent.

Istoricul Marius Oprea este convins ca multe dintre dosare au disparut. Refuza sa creada ca Securitatea, "aceasta masina birocratica tentaculara inca mai paranoica decat Stasi", a facut "mai putin bine" decat autoritatea est-germana. "Arhivele Stasi reprezentau 160 de kilometri liniari si stim ca la momentul caderii zidului Berlinului, agentii sai au avut timp sa distruga 20 de kilometri in doua luni. Asa ca va imaginati ce s-a putut face aici in 10 ani", a declarat Marius Oprea.

  • Iliescu, un ideolog marxist fara remuscari

Ion Iliescu, in varsta de 79 de ani, "vorbeste ca un ideolog marxist fara remuscari", continua Le Figaro. In iunie 1990, a facut apel la minerii din Valea Jiului sa vina in Bucuresti, pentru a "potoli" studentii care manifestau in Piata Universitatii. Mineriade care au facut 60 de morti. In cadrul unui proces, s-a incercat determinarea rolului exact jucat de Iliescu in aceste evenimente. "Fostul presedinte a fost albit".

  • Basescu a ocupat in comunism un post la care numai oamenii "siguri" aveau acces

O comisie de istorici, condusa de Vladimir Tismaneanu, i-a cerut presedintelui Basescu sa revizuiasca in scadere pensiile ofiterilor politiei politice comuniste. Presedintele roman a fost capitan in marina comerciala, precizeaza Le Figaro, amintind ca la inceputul anilor '80 a condus Agentia romaneasca pentru navigatie la Anvers, "tipul de post pe care, la vremea aceea, numai oamenii considerati «siguri» puteau sa le ocupe", adauga jurnalistii francezi. In 2006, ca presedinte, Basescu a condamnat public crimele comunismului. O premiera in Romania. Ceremonia s-a derulat in Parlament, in huiduielile extremei drepte si a ironiilor deputatilor opozitiei.

Traian Basescu nu a dat raspuns la cererea istoricului Vladimir Tismaneanu. Ca si cum, si pentru el, era de preferat ca comunismul sa ramana "o abstractizare", incheie Le Figaro.