Curtea Supremă a Greciei a interzis miercuri partidului de extrema dreaptă „Spartanii” să participe la alegerile de anul acesta pentru Parlamentul European, relatează Reuters.

Ilias Kasidiaris adus in sala de judecata in 2023Foto: Tatiana Bolari-Eurokinissi / Imago Stock and People / Profimedia

Informația a fost transmisă în premieră de Athens News Agency și confirmată independent de Reuters în condițiile în care instanțele elene nu își anunță imediat deciziile.

Potrivit surselor citate, Curtea Supremă de la Atena a decis că partidul nu întrunește condițiile necesare pentru a participa la alegeri.

Decizia vine după ce procurorul Curții Supreme a decis luna aceasta să îi trimită în urmărire penală pe 11 parlamentari aleși pe listele partidului sub suspiciunea că au înșelat electoratul în timpul campaniei electorale pentru alegerile din iunie anul trecut prin prisma faptului că au primit îndrumare din partea unui politician încarcerat.

Cinci dintre parlamentari și-au dat între timp demisia din formațiune și activează ca independenți. O instanță electorală este așteptată de asemenea să decidă în zilele următoare dacă mandatele lor pot fi redistribuite în rândul celorlalte formațiuni politice sau vor trebui atribuite în urma organizării unor alegeri speciale.

Partidul de guvernare Noua Democrație al premierului Kyriakos Mitsotakis a obținut o victorie confortabilă, însă 3 partide ultranaționaliste au obținut împreună peste 12% din voturi.

„Spartanii” au ajuns în parlament cu sprijinul unui lider al „Zorilor Aurii”, partid aflat în ilegalitate în Grecia

Problemele cu justiția au provocat turbulențe politice și au dus la certuri tot mai vocale între cei 11 parlamentari anchetați, care și-au adus reciproc acuzații grave. Miercuri, un deputat în vârstă de 33 de ani care a demisionat din grupul parlamentar „Spartanii” în februarie a fost reținut după ce a lovit cu pumnul în față un legiuitor al partidului ultranaționalist „Soluția Greacă”.

„Spartanii” abia au fost înregistrați în sondajele de opinie înaintea alegerilor din iunie 2023 înainte ca Ilias Kasidiaris, care execută o pedeapsă cu închisoare pentru rolul său de conducere în partidul neonazist „Zorii Aurii”, să își exprime susținerea pentru ei.

Formațiunea „Zorii Aurii” a fost scoasă în afara legii în Grecia după ce justiția a decis la capătul unui proces de 5 ani că ea a funcționat ca o rețea infracțională organizată.

„Zorii Aurii” a fost partid parlamentar între 2012 și 2019, bucurându-se de o creștere puternică a popularității sale în timpul crizei datoriilor suverane care a zguduit Grecia. În 2019, cu un an înainte de finalul procesului în urma căruia a fost declarat organizație infracțională, el nu a mai reușit să intre în parlament.