Finlanda și Suedia au depus oficial cererea de aderare la NATO, la cartierul general al alianței din Bruxelles, o mișcare considerată istorică. Decizia celor două state nordice a fost generată de agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei. În mod excepțional, procesul de aderare va dura doar câteva săptămâni, însă ea trebuie ratificată de statele membre, notează Reuters. Șeful NATO a precizat că, în opinia sa, obiecțiile ridicate de Turcia vor fi soluționate rapid.

HotNews.roFoto: Hotnews

Finlanda și Suedia au fost țări neutre în timpul Războiului Rece, iar decizia lor de aderare la NATO este una dintre cele mai semnificative schimbări în arhitectura de securitate a Europei din ultimele decenii, rezultatul unei schimbări radicale la nivelul opiniei publice din regiune, ca urmare a războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, la 24 februarie.

Moment istoric

"Este un moment istoric, într-un moment critic pentru securitatea noastră”, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg într-o mică ceremonie în care ambasadorii Sueidie și Finlandei la NATO au înmânat candidatura, în dosare albe, cu steagurile naționale.

"Salut cu căldură cererile Finlandei și Suediei de aderare la NATO. Sunteți partenerii noștri apropiați, iar faptul că veți deveni membri ai NATO va spori securitatea noastră colectivă”, a mai spus Stoltenberg. Alianța consideră că aderarea Finlandei și Suediei va consolida semnificativ zona Mării Baltice.

Obiecțiile Turciei

În ce privește procedura, ratificarea tuturor celor 30 de parlamente din statele aliate ar putea dura un an, potrivit unor diplomați citați de Reuters.

În ultimele zile, Turcia și-a luat prin surprindere aliații fiind singurul stat care a exprimat obiecții, principala problemă invocată de Erdogan fiind legată de așa-zisele mișcări ale kurzilor din cele două țări, mișcări pe care Ankara le consideră ”teroriste„.

Stoltenberg a declarat miercuri că, în opinia sa, problema ridicată de Ankara poate fi soluționată. "Suntem hotărâți să lucrăm asupra acestor probleme și să ajungem rapid la concluzii”, a mai spus Stoltenberg, subliniind sprijinul puternic al aliaților față de aderarea Finlandei și Suediei.

----