Tabara conservatoare a cancelarului Angela Merkel si social-democratii se indreapta lent dar sigur spre negocieri "serioase" pentru formarea unui guvern si iesirea Germaniei din criza, scrie AFP.

Angela MerkelFoto: Agerpres/AP

"Suntem pregatiti sa angajam discutii cu SPD", a declarat luni cancelarul, dupa ce obtinut unda verde de la partidul sau crestin-democrat CDU pentru a propune negocieri partidului social-democrat (SPD). Merkel a mai guverna in doua randuri cu SDP: 2005-2009, 2013-2017.

Dupa esecul negocierilor cu liberalii de la FDP si cu ecologistii, aceasta alianta este singura posibila pentru formarea majoritatii in camera deputatilor dupa alegerile din 24 septembrie, care nu a degajat nicio majoritate clara.

La capatul unei reuniuni cu conducerea partiduui sau, Merkel a promis negocieri "serioase" si "loiale".

"Exista acum o propunere de negocieri" pe masa, a spus ea. Merkel urmeaza sa se intalneasca joi pentru prima oara pentru discutii pe marginea acestui subiect cu liderul SPD, Martin Schulz, in biroul presedintelui Frank-Walter Steinmeier, care joaca rolul de mediator.

Martin Schulz a refuzat mult timp ideea unei noi aliante cu conservatorii la guvernare si a optat pentru o cura de opozitie, dupa infrangerea usturatoare de la alegeri. Dar, in fata crizei politice inedite pe care o traverseaza Germania, a fost nevoit sa cedeze in fata presiunii mai multor lideri din tabara sa si in special a sefului statului, el insusi social-democrat.

"Daca presedintele ne roaga joi sa mergem la negocieri, atunci cred ca voi spune da", a afirmat luni Schulz.

"Cred ca evenimentele din ultimele saptamani ne-au surprins pe toti si ca ne aflam acum intr-un proces despre care nu putem spune unde se va sfarsi", a adaugat Schulz pentru a explica aceasta schimbare de optica, ce il fragilizeaza inaintea congresului partidului sau de saptamana viitoare.

Oficial, SPD a asigurat ca are in vedere toate optiunile, inclusiv sustinerea unui guvern minoritar al Angelei Merkel. Dar cancelarul nu vrea sa auda despre o astfel de solutie.

UE este ingrijorata de perspectiva unui blocaj in viata politica germana in conditiile in care intampina serioase dificultati pe frontul negocierilor pentru Brexit.

"De aceea, din cauza conflictelor din Orientul Mijlociu, a situatiei din Rusia, din Statele Unite, este bine, cred, ca Germania sa aiba capacitatea de a actiona", a argumentat Merkel.

"Este evident ca in prezent toata Europa isi intoarce ochii spre Germania", a spus si Martin Schulz, care a marturisit ca a primit un SMS de la premierul grec Alexis Tsipras in care il indeamna la compromis cu Merkel.

Ramane insa ca Germania si partenerii sai sa aiba rabdare: potrivit vicepresedintelui CDU Julia Klockner, negocierile pentru un posibil guvern, daca se ajunge la o decizie in acest sens, nu ar urma sa debuteze decat la inceputul lui 2018 din cauza concediilor de final de an.