Un cetatean rus cautat dupa ce in 2004 l-a impuscat mortal pe Paul Klebnikov, jurnalist Forbes, a fost retinut in Ucraina, au anuntat serviciile secrete din aceasta tara, relateaza ABC News, citat de News.ro. Paul Klebnikov, nascut in Statele Unite intr-o familie rusa, era jurnalist la editia rusa a revistei Forbes. El a fost impuscat langa Moscova, in iulie 2004.

Multi au crezut ca aceasta crima are legatura cu investigatiile pe care Klebnikov, in varsta de 41 de ani, le facea privind coruptia din Rusia si zona de business. Klebnikov a investigat coruptia si a incercat sa faca lumina in inchisa si uneori violenta lume a afacerilor din Rusia.

Serviciul de Securitate al Ucrainei a transmis sambata, intr-un comunicat, ca a retinut un rus care era cautat pentru mai multe crime, inclusiv cea comisa asupra lui Paul Klebnikov. Numele lui nu a fost dezvaluit.

Trei oameni au fost acuzati, in 2006, ca l-au asasinat pe jurnalist si ulterior au fost achitati. O curte de justitie a cerut rejudecarea principalului suspect, insa el a fugit inainte ca actiunea sa inceapa.

Procurorii au banuit ca uciderea lui Klebnikov a fost dictata de un comandant cecen, care era subiect al cartii lui Klebnikov "Conversations With a Barbarian", aparuta in anul 2003.