Unul dintre cei patru suspecti ramasi in viata in urma atentatelor din Catalonia, Mohamed Houli Chemlal, a recunoscut in fata unui judecator, marti, ca celula terorista pregatea un atentat de mai mare amploare, cu explozibili, scriu AFP si Reuters citand surse judiciare.

Politie in BarcelonaFoto: Hotnews

Suspectul a confirmat in fata judecatorului de instructie declaratiile date anterior in arestul politiei, potrivit carora celula pregatea un atentat si mai amplu decat cele doua comise la Barcelona si Cambrils, joi si vineri, si in care urma sa foloseaca materiale explozive. Cele doua atacuri s-au soldat cu 15 morti si peste 120 de raniti.

Mohamed Houli Chemlal a fost arestat de politie dupa ce a fost ranit intr-o explozie produsa intr-o locuinta din Alcanar, la sud-vest de Barcelona, cu o zi inainte de atacul comis cu o furgoneta ce a intrat in multime pe aglomeratul bulevard Las Ramblas din Barcelona si care a ucis 13 oameni.