Presedintele moldovean prorus Igor Dodon si-a indemnat sustinatorii din regiunea separatista moldoveana Gagauzia sa lupte impotriva celor pe care el ii acuza ca vor sa "distruga statalitatea" Republicii Moldova, o fosta republica sovietica, prin unirea cu Romania vecina, relateaza Radio Free Europe-Radio Liberty, citat de News.ro.

Igor DodonFoto: Wikipedia

Dodon a facut aceste declaratii in weekend, in cursul unei vizite la Comrat, capitala regiunii, in vederea marcarii a 26 de ani de la declararea autonomiei regiunii.

Lideri moldoveni participa rar la asemenea evenimente, avand in vedere tonul lor separatist.

Asa-numita republica gagauza a fost declarata pe 19 august 1990, insa a fost catalogata neconstitutionala de Guvernul de la Chisinau, care a oferit regiunii un statut autonom patru ani mai tarziu.

Aceasta regiune majoritar prorusa, in care sunt majoritari etnici turci gagauzi - vorbitori de rusa si care au trecut la crestinismul ortodox -, a votat coplesitor in favoarea lui Dodon in alegerile prezidentiale din noiembrie 2016.

"Nu avem alta optiune decat sa stam impreuna, iar impreuna vom lupta dur impotriva celor care vor sa distruga statalitatea (Republicii) Moldova", a declarat presedintele prorus, adresandu-se unei multimi care asista la un concert, referindu-se la unirea cu Romania.

Conducerea regiunii a participat la eveniment, dar si ambasadorii Rusiei si Turciei la Chisinau.

"Cred ca toata lumea este de acord ca avem prieteni care sunt apropiati Gagauziei, si cred eu si (Republicii) Moldova", a spus Dodon. "Ei sunt Rusia si Turcia".

"Sunt convins ca nu putem supravietui fara un parteneriat strategic cu Rusia", a adaugat el.

Problema unirii Republicii Moldova cu Romania este profund controversata, mai ales in Republica Moldova, unde o parte importanta a populatiei vorbeste rusa.

Cea mai mare parte a acestei foste republici sovietice a facut parte din Romania inainte a al Doilea Razboi Mondial.

Potrivit unui sondaj din aprilie, care nu a inclus regiunea moldoveana separatista Transmistria, 23% dintre moldoveni sunt in favoarea unirii cu Romania, iar 58% i se opun.

Dodon a acuzat Wasgingtonul, la inceputul lui 2016 ca, exercita presiuni in vederea "teribilului scenariu" al unirii Republicii Moldova cu Romania si a indemnat Chisinaul sa se intoarca "inapoi in URSS" prin intrarea in Uniunea Economica Eurasiatica.

Ambasada Statelor Unite la Chisinau i-a rapuns catalogand aceasta acuzatie "categoric falsa".

In octombrie 2016, un mars in favoarea unirii cu Republica Moldova a degenerat in violente la Bucuresti, dupa ce mai multe persoane au spart cordoane de politie in incercarea de a ajunge la un loc simbolic.