Un corespondent al BBC a fost oprit la sosirea pe aeroportul Ataturk din Istanbul si a fost expulzat din Turcia, potrivit declaratiilor unor angajati ai corporatiei media britanice si jurnalistului in cauza, scrie DPA, preluata de Agerpres.

'Ieri, am fost reținut pe aeroportul din Istanbul, percheziționat, interogat și apoi expulzat, motivele fiind relatările făcute pentru BBC', a spus Jiyar Gol, corespondent al BBC, într-un mesaj postat pe social media.

Gol a relatat pe larg despre problemele kurde din regiune. Nu este clar dacă o anumită relatare a fost motivul expulzării sale din Turcia.

El a fost trimis înapoi în regiunea kurdă din Irak, de unde se va îndrepta spre Londra.

Turcia a intensificat măsurile represive împotriva jurnaliștilor, expulzându-i sau interzicând intrarea unor jurnaliști străini în țară.

Potrivit Federației Europene a Jurnaliștilor, 165 de angajați din media se află în prezent închiși în Turcia, între care corespondentul german Deniz Yucel. Majoritatea sunt acuzați de infracțiuni legate de terorism.

Turcia se află pe locul 155 din 180 în clasamentul organizației Reporteri fără Frontiere, Press Freedom Index, ce ierarhizează statele în funcție de respectarea libertății presei.