Statele Unite au ratat interceptarea unei rachete balistice de raza medie deasupra oceanului Pacific intr-un test al interceptorului SM-3 IIA, o varianta noua si care ar trebui sa inlocuiasca in urmatorii ani interceptoarele SM-3 IB folosite in prezent in baza de la Deveselu. Interceptorul a fost lansat de pe distrugatorul USS John Paul Johnes si ar fi trebuit sa intercepteze o racheta balistica lansata dintr-o baza din Hawaii. Este cel de-al doilea test al noului interceptor, primul - in februarie 2017 - a fost cu succes.

Lansarea unui interceptor SM-3 de pe o nava militaraFoto: mda.mil

Potrivit NBC News, la ora locala 19:20 o racheta balistica cu raza medie de test a fost lansata din poligonul Kauai din Hawaii. La scurt timp dupa, un singur interceptor SM-3 IIA a fost lansat de pe distrugatorul USS John Paul Jones (clasa Arleigh Burke).

Oficialii americani au anuntat, insa, ca testul a fost un esec si ca racheta SM-3 IIA nu a reusit sa intercepteze tinta.

Este cel de-al doilea test de interceptare pentru SM-3 IIA, primul test din februarie - similar cu cel de acum - a fost cu succes, interceptorul reusind sa isi atinga tinta.

Presa americana scrie ca testele de acum au o importanta sporita pe fondul tensiunilor recente cu Coreea de Nord. In urma cu mai putin de o luna SUA a testat cu succes interceptarea deasupra oceanului Pacific a unei rachete intercontinentale.

Racheta SM-3 block IIA:

Interceptorul SM-3 IIA ar urma sa inlocuiasca interceptorul SM-3 IB de la Deveselu

Interceptorul SM-3 IIA este o varianta noua si imbunatatita a interceptoruluI SM-3 IB, model folosit in sistemul Aegis Ashore de la baza Deveselu operationalizata in urma cu un an. Capabilitatea tehnica a bazei include un radar puternic, trei baterii cu 24 de rachete interceptoare SM-3 IB si echipamente de comunicatii.

Conform planurilor americane, interceptoarele SM-3 IB ar urma sa fie inlocuite de interceptoare SM-3 IIA undeva dupa 2018.

Baza de la Deveselu gazduieste elementele scutului american antiracheta. Modulul IB SM-3 distruge rachete balistice prin impact, la o viteza extrem de mare. SM-3 sunt produse de Raytheon, au o lungime de 6.55 metri si un diametru de 0,34 metri. Interceptorii nu au incarcatura exploziva si nu sunt purtatori ai unor incarcaturi periculoase (nucleare, biologice sau chimice) si sunt proiectati sa distruga rachetele ostile prin forta impactului (forta cinetica). Racheta are o autonomie de 500 de km si o viteza maxima de 9,600 km/h.