Migratia, securitatea si apararea, piata locurilor de munca si competitivitatea la nivelul spatiului comunitar, relatiile externe ale Uniunii Europene si negocierile privind Brexitul reprezinta principalele teme ale agendei Consiliului European, care se desfasoara timp de doua zile, la 22-23 iunie 2017, la Bruxelles, potrivit consilium.europa.eu. Delegatia Romaniei la summit va fi condusa de presedintele Klaus Iohannis.

Migratia este una dintre problemele spinoase care vor fi dezbatute in prima parte a lucrarilor reuniunii sefilor de stat si de guvern de la Bruxelles, liderii UE urmand sa analizeze implementarea masurilor de reducere a fluxului de refugiati de-a lungul rutei central-mediteraneene asumate conform Declaratiei de la Malta, Cadrului de Parteneriat si Planului de Actiune Valletta, reformarea sistemului de azil la nivelul Uniunii Europene, inclusiv cu referire la principiile responsabilitatii si solidaritatii europene comune, potrivit Agerpres.