Liderii statelor membre NATO au decis joi, la summitul de la Bruxelles, sa intensifice lupta antiterorism, pe de o parte alaturandu-se coalitiei anti-Statul Islamic, prin asigurarea de trupe suplimentare pentru Afganistan, dar si prin crearea unei celule care sa se concentreze pe lupta antiterorism, a anuntat secretarul general al Aliantei, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii la varf. De asemenea, sefii de stat si de guvern au hotarat sa puna la punct planuri anuale privind contributiile la NATO, inclusiv financiare, potrivit news.ro.

Oficialul a precizat ca statele membre au convenit asupra unui plan de actiune pentru intensificarea luptei antiterorism si ca va numi un responsabil care sa "asigure ca noul plan de actiune ce va fi implementat rapid si corect".

In ceea ce priveste coalitia anti-Statul Islamic, Stoltenberg a explicat ca Alianta va lua parte la coordonarea antrenamentelor si dezvoltarii capacitatilor implicate, dar nu va fi implicat[ in misiuni de lupta.

Tot in domeniul luptei antiterorism, Stoltenberg a precizat ca blocul militar va infiinta un centru, in cadrul comendamentului de la Napoli, care va analiza amenintarile, inclusiv in ceea ce priveste terorismul.

Un alt punct important pe agenda discutiilor l-a reprezentat impartirea responsabilitatilor, financiare si nu numai, intre aliati, a spus secretarul general al Aliantei.

"Am decis sa cream planuri nationale anuale de cheltuieli, care sa fixeze cum intentioneaza aliatii sa indeplineasca angajamentele asumate pentru aparare din 2014", a precizat Stoltenberg.

El a explicat ca planurile nationale vor acoperi trei domenii importante: fonduri, capacitati si contributii.In primul rand, cum intentioneaza natiunile sa isi indeplineasca angajamentele de a cheltui 2% din PIB pentru aparare, suma din care 20% ar trebui investit in echipamente majore. In al doilea rand, cum sa fie investite fonduri suplimentare in capacitati militare cheie, de care este nevoie, a detaliat secretarul general, precizand ca al treilea punct se refera la contributiile aliatilor la misiunile NATO.

Intrebat daca este dezamagit ca presedintele american Donald Trump nu a declarat explicit sustinerea SUA fata de NATO, Stoltenberg a dat asigurari ca acest angajament a fost dovedit prin contributia SUA de pe teren, dar si prin monumentul donat in memoria atentatelor din 11 septembrie 2001, dar si a Articolului 5 din Tratatul de Baza al NATO, ce prevede apararea reciproca intre aliati.

In ceea ce priveste relatia NATO-Rusia, Stoltenberg a dat asigurari ca sustine dialogul cu Rusia si ca Alianta va raspunde intotdeauna Moscovei in mod proportional. "Politica noastra fata de Rusia se va baza pe o aparare puternica si dialog, pentru a preveni conflictele￯, a mai spus secretarul general.

Liderii NATO s-au reunit joi, la Bruxelles, pentru a discuta despre lupta impotriva terorismului, dar si despre cheltuielile pentru aparare. Summitul a fost primul la care au luat parte presedintele american Donald Trump si cel francez Emmanuel Macron.

Romania a fost reprezentata de presedintele Klaus Iohannis. Seful statului a declarat ca, la finalul intalnirii, se poate spune ca Alianta ramane aceeasi organizatie relevanta, puternica si, mai ales, unita.

Presedintele Iohannis a afirmat, de asemenea, c[ ca alocarea a 2% din PIB pentru Aparare de catre Romania a fost apreciata de catre aliati, dar a atras atentia ca banii trebuie efectiv cheltuiti de catre Guvern. Seful statului a precizat ca Romania si-a "atins obiectivele" la reuniunea din Belgia.