O scrisoare in care Marcel Proust isi dezvaluia gelozia fata de vecinii sai care faceau sex a fost scoasa la licitatie

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 24 aprilie 2017, 4:16 Actualitate | Internaţional

O scrisoare in care scriitorul Marcel Proust isi dezvaluia gelozia fata de vecinii care faceau sex va fi scoasa la licitatie, pe 26 aprilie, la Paris, fiind parte dintr-o colectie care cuprinde epistole si jurnale ale unora dintre cei mai importanti autori francezi, scrie News.ro, citand The Guardian.

Corespondente si memorii ale unora ca Gustave Flaubert, Victor Hugo, Baudelaire si Stendhal se numara printre cele 230 de loturi care vor fi licitate alaturi de un exemplar al primei editii a "Discorsi" de Galileo Galilei.

Adunate de Jean Bonna, rezident in Geneva, cunoscut drept cel mai mare colectionar de literatura franceza din lume, aceste loturi reprezinta o parte din materialele pe care el le-a strans in ultimii 50 de ani. Bonna spune ca vrea sa isi reorganizeze  colectia, pentru a se concentra pe literatura franceza. El recunoaste ca este "putin trist" la gandul ca va vinde cartea lui Galileo, despre care se spune ca va fi achizitionata cu peste 700.000 de euro, a afirmat: "Este o carte minunata si cel mai bun exemplar pe care l-am vazut, dar nu isi are locul in colectia mea, pentru ca este o carte stiintifica si nu literatura franceza".

Cu toate ca este de asteptat ca "Discorsi" sa fie vanduta la cel mai mare pret, alte obiecte scoase la licitatie ar putea incanta amatorii.

O scrisoare prin care Gustave Flaubert isi apara romanul "Madame Bovary" de acuzatia de obscenitate, in 1857, este unul dintre ele. Autorul noteaza: "Nu am scris pentru tinere, ci pentru barbati, pentru literatura".

Impreuna cu un jurnal intim al lui Victor Hugo, aceasta scrisoare este, probabil, cel mai important obiect din licitatie, a mai spus Bonna, care a inceput sa colectioneze la varsta de 9 ani, cand a cumparat prima piesa valoroasa - o editie din 1820 a unei lucrari Rabelais - cu banii de buzunar adunati in trei saptamani. Colectiile lui Bonna, acum in varsta de 79 de ani, au fost expuse in unele dintre cele mai importante galerii din lume.

Sedintele de spiritism si conversatiile cu cei apropiati trecuti in nefiinta sunt dezvaluite in jurnalul lui Hugo, fiind felul in care evita sa se plictiseasca pe cand se afla in exil in insulele Guernsey. "Este extraordinar de interesant si rar, dar nu este literatura", a spus Bonna. "Cred ca era foarte plictisitor in Guernsey, in acea perioada - inca este, de fapt - si el a apelat la spiritism pentru distractie. Jurnalul arata ca era destul de impresionat de sedintele de spiritism".

Cea mai amuzanta scrisoare din colectie, potrivit lui Bonna, este cea trimisa de Marcel Proust prietenului Jacques Porel. Autorul celebrului "In cautarea timpului pierdut" marturiseste, intre altele, in scrisoarea de 16 pagini, ca poate auzi zgomotele facute de vecini in timpul partidelor de sex. Zgomotele nu erau neaparat problema, dezvaluie scrisoarea: "Dincolo de perete, vecinii fac dragoste la fiecare doua zile cu o frenezie pe care sunt gelos".

Este asteptat ca intreaga colectie sa fie adjudecata la peste 3 milioane de euro. Intrebat ce va face cu aceasta suma, Bonna a recunoscut ca are in vedere cumpararea unor manuscrise.

Licitatia va fi organizata de Pierre Berge & Associes, in asociere cu Sotheby's, pe 26 aprilie, la Hotel Drouot din capitala franceza.























3060 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version