Guvernul columbian si rebelii marxisti au semnat acordul care incheie un razboi de 52 de ani

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 27 septembrie 2016, 3:34 Actualitate | Internaţional

Presedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, si liderul rebelilor marxisti cunoscut sub porecla "Timosenko" au semnat luni un acord prin care s-a pus capat unei jumatati de secol de razboi, in care au murit un sfert de milion de oameni, transmite Reuters. Ei au folosit stilouri confectionate din cartuse, pe care era inscriptionat "Gloantele ne-au scris trecutul, educatia - viitorul", potrivit Agerpres.

Dupa patru ani de negocieri de pace in Cuba, seful statului si Rodrigo Londono, zis si Timoleon Jimenez (de unde porecla Timosenko), conducatorul Fortelor Armate Revolutionare din Columbia (FARC), si-au dat mana pentru prima data in tara lor, la Cartagena, in fata a sute de demnitari. Printre acestia s-au numarat secretarul general al ONU Ban Ki-moon, presedintele cubanez Raul Castro, si secretarul de stat american John Kerry.

Ca urmare a acordului, miscarea de gherila FARC se va transforma in partid politic si va participa la batalii electorale, in locul celor armate de pe teritoriul controlat din 1964. Istoria organizatiei a inceput cu o revolta a taranilor, a continuat cu traficul de cocaina si a avut, la apogeu, 20.000 de luptatori. In prezent mai sunt 7000, care vor preda armele catre ONU in termen de 180 de zile. Reintegrarea lor in societate constituie un motiv de ingrijorare pentru columbieni, dar majoritatea sunt increzatori ca avantajele vor fi mai mari decat problemele, observa Reuters.

Uniunea Europeana a sters luni FARC de pe lista organizatiilor teroriste, iar Kerry a anuntat ca si Statele Unite vor revizui statutul gruparii. SUA au promis si ajutoare de 390 de milioane de dolari anul viitor, in sprijinul procesului de pace din Columbia.

Columbienii sunt chemati la urne duminica, pentru a ratifica acordul de pace. Sondajele indica o larga majoritate favorabila.


























Material sustinut de Siemens

"Comorile" detinute de primarii: cum pot fi folosite marile baze de date pentru a imbunatati serviciile oferite cetatenilor. Studiu de caz City Pulse

Brasovul si orasul Aarhus din Danemarca au luat parte timp de trei ani la un proiect inedit de cercetare - City Pulse, finantat de Uniunea Europeana. Pe scurt, scopul proiectului a fost sa colecteze si sa coreleze cat mai multe date despre cele doua orase, iar pe baza acestora primariile sau companiile sa dezvolte aplicatii gratuite care sa imbunatateasca serviciile oferite cetatenilor.

322 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă