Statele Unite si Guvernul Irakului au avertizat ca un baraj de pe Raul Tigru construit in zona orasului Mosul, ocupat de reteaua terorista Stat Islamic, ar putea ceda, sute de mii de oameni riscand sa moara inecati, potrivit Mediafax.

"Eventuala spargere a barajului de la Mosul ar provoca moartea a numerosi oameni, miscari masive ale populatiei si ar distruge infrastructura", a avertizat Ambasada SUA din Bagdad, potrivit CNN. Barajul construit pe Raul Tigru in apropierea orasului Mosul are lungimea de 3,2 kilometri si o capacitate de 12,5 milioane de metri cubi de apa.

Premierul Haider al-Abadi i-a indemnat cei 1,5 milioane de locuitori ai orasului Mosul sa stea la cel putin sase kilometri de malurile Raului Tigru. Conform expertilor, digul ar putea ceda in cazul in care nivelul apei ar creste cu 15 metri, ceea ce este posibil la sfarsitul iernii, situatie care ar pune in pericol vietile a sute de mii de oameni si ar provoca intreruperea electricitatii in intregul Irak. Lucrarile de consolidare a barajului, finantate de Natiunile Unite, au fost amanate in contextul in care orasul Mosul este ocupat din 2014 de membri ai retelei teroriste Stat Islamic.