Guvernul britanic va propune parintilor sa urmeze cursuri pentru a invata cum sa-si educe si sa-si disciplineze mai bine copiii. Prim-ministrul David Cameron ar urma sa prezinte masura in detaliu luni, in timpul unui discurs pe tema familiei, informeaza The Guardian, preluat de Agerpres.

David CameronFoto: Gov.uk

"Evident, ei (copiii) nu vin cu un manual. Dar este normal ca noi toti sa dispunem de atat de putina consiliere?", ar urma sa spuna premierul conservator.

"Am facut o multime de progrese. Am dezvoltat monitorizarea la domiciliu dupa nastere. Dar aceasta nu acopera decat primele saptamani si luni. Ce se intampla mai tarziu, cand apar probleme de comunicare, comportament, disciplina? Cu totii avem nevoie de ajutor cu privire la aceste subiecte - cea mai importanta meserie pe care o vom avea vreodata. De aceea, trebuie sa ne gandim cum sa facem normal si chiar atractiv faptul de a participa la cursuri de educatie parentala", ar urma sa adauge Cameron, conform ziarului britanic citat.

Practic, guvernul va distribui vouchere familiilor pentru a participa la aceste cursuri, probabil in functie de resurse. Dar David Cameron vrea sa sublinieze mai ales faptul ca acestea nu se vor adresa doar caminelor aflate in dificultate, ci "tuturor".

O initiativa guvernamentala similara, propusa dupa revoltele urbane din 2011 familiilor din medii socio-economice defavorabile, s-a soldat cu un esec. Au participat doar aproape 3.000 de parinti, dintre care doar 9% barbati, departe de cei 20.000 cum era de asteptat. Costul suportat de stat a depasit 1.088 de lire sterline (1450 de euro) per parinte.

Prin extinderea programului la familiile mai instarite, David Cameron spera sa-l faca mai popular si sa imbunatateasca perceptiile si participarea din toate zonele societatii.

Masura ar putea sa-l ajute pe Cameron sa ocupe centrul esichierului politic, ramas gol dupa prabusirea Partidului Liberal Democrat si dupa virajul la stanga facut de Partidul Laburist sub conducerea noului sau lider, Jeremy Corbyn, comenteaza AFP.