Partidul Social Democrat din Polonia si-a desemnat candidatul la alegerile prezidentiale din 2015. Candidatura Magdalenei Ogorek a fost anuntata de liderul Partidului Social Democrat, Leszek Miller, anunta site-ul TheNews.pl.

HotNews.roFoto: Hotnews

"As vrea sa fiu candidatul intregii stangi poloneze", a declarat in fata presei Magdalena Ogorek, 35 de ani, doctor in litere, specializata in istoria Bisericii Catolice si avand un fizic de manechin.

Necunoscuta pana acum in lumea politicii, Magdalena Ogorek aparea in mod regulat in mass-media, in rol de expert sau de comentatoare in probleme referitoare la Biserica si religie, potrivit Agerpres.

"Este un simbol al unitatii nationale si nu reprezentantul vreunui partid politic", a spus Leszek Miller.

Okorek a lucrat in trecut ca prezentator TV si a fost consultant al Bancii Nationale a Poloniei in perioada 2012-2014.

"Cred in campania asta, cred in succesul intregii stangi poloneze", a spus Magdalena.

Potrivit unui sondaj, realizat recent, actualul presedinte Bronislaw Komorowski va castiga inca un mandat cu 56% din voturi. Cu toate acestea, Bronislaw Komorowski nu si-a anuntat inca candidatura.