Premierul francez Manuel Valls a recunoscut vineri seara ca un bilant de "17 morti" in trei zile arata ca exista "brese" in dispozitivul de identificare a persoanelor susceptibile de comiterea unor atentate.

"Exista in mod evident o bresa" atunci cand inregistrezi un bilant de "17 morti" in trei zile, a declarat Manuel Valls pentru BFMTV, evocand "sutele de indivizi care pleaca in Siria sau in Irak", unde sunt antrenati pentru a participa la activitati de terorism si de unde se intorc in tarile de origine, citeaza Mediafax.

El a subliniat ca autoritatile vor efectua "retineri" si "incarcerari" si vor adopta doua legi de combatere a terorismului.