Eventualele sanctiuni suplimentare impuse de Occident Rusiei ar putea avea grave consecinte asupra economiei Ucrainei, avertizeaza presedintele rus, Vladimir Putin, intr-un interviu acordat postului german ARD.

"Bancile ruse au acordat un imprumut de 25 de miliarde de dolari economiei ucrainene. Daca partenerii nostri europeni si americani vor sa ajute Ucraina, atunci cum pot afecta baza financiara, limitand accesul institutiilor financiare ruse la pietele mondiale de capital?", a spus Putin, potrivit Mediafax.

"Vor sa provoace falimentul bancilor ruse? In acest caz, vor provoca falimentul Ucrainei", a avertizat Putin.

"Noi am acordat Ucrainei un imprumut de trei miliarde de dolari acum un an, cu conditia ca datoria totala a acestei tari sa nu depaseasca 60% din PIB. In caz contrar, Ministerul rus al Finantelor are dreptul sa ceara o rambursare anticipata. Daca vom face acest lucru, intregul sistem financiar ucrainean se va prabusi. Dar am decis deja sa nu il facem. Nu vrem sa agravam situatia, vrem ca Ucraina sa isi revina", a explicat Putin.

Tarile occidentale au avertizat ca analizeaza posibilitatea impunerii de noi sanctiuni Rusiei, in contextul crizei din Ucraina.

Vladimir Putin: Rusia nu va permite Kievului sa-i "distruga" pe oponentii sai politici din estul Ucrainei

Rusia nu va permite guvernului de la Kiev sa-i "distruga" pe oponentii politici si adversarii sai din estul Ucrainei, a mai declarat presedintele rus Vladimir Putin in interviul acordat televiziunii germane ARD si difuzat sambata, informeaza Reuters si AFP, citate de Agerpres.

El a acuzat totodata mass-media occidentala ca a relatat intr-o maniera partinitoare situatia din Ucraina.

"Cel mai important lucru este sa nu existe o viziune unilaterala a problemei", a declarat Vladimir Putin. "Astazi au loc lupte in estul Ucrainei, guvernul ucrainean a dislocat trupe acolo. Au existat chiar rachete lansate, insa acest lucru a fost mentionat? Nu a existat nici macar un cuvant despre asta", a spus liderul de la Kremlin pentru ARD, care afirma ca interviul a fost realizat joi seara la Vladivostok, inainte de inceperea summitului G20 de la Brisbane, in Australia.

"Asta inseamna, ca voi (mass-media occidentale) doriti ca guvernul ucrainean sa distruga totul acolo, inclusiv toti oponentii sai politici si adversarii sai. Asta vreti? Noi nu dorim acest lucru si nu vom permite sa se intample asta", a adaugat presedintele rus.

Ucraina a acuzat Rusia ca trimite soldati si arme pentru a-i ajuta pe rebelii separatisti in estul Ucrainei sa lanseze o noua ofensiva in conflictul in care au fost ucisi pana in prezent peste 4.000 de oameni. Rusia neaga ca ar fi fost implicata in recenta escaladare a activitatilor militare din Ucraina, insa Moscova continua sa fie tinta criticilor dure din partea liderilor occidentali, inclusiv a presedintelui american Barack Obama si a premierului canadian Stephen Harper, noteaza Reuters.