Seful Guvernului conservator spaniol Mariano Rajoy a afirmat sambata ca nimeni "nu va sparge unitatea Spaniei" atat timp cat se va afla el la putere, cu o zi inaintea unui vot simbolic cu privire la independenta Cataloniei, transmite Mediafax, citand AFP. La randul sau, presedintele regional Artur Mas i-a indemnat sambata pe locuitorii regiunii sa participe la o consultare simbolica privind independenta, duminica, in pofida faptului ca Madridul se opune, avertizand ca orice actiune impotriva acestui vot va fi "un atac direct la adresa democratiei".

"Ceea ce se va intampla maine poate fi numit cum doriti, dar nu este nici un referendum, nici o consultare si nimic de acest fel, iar eu nici macar nu voi eticheta in vreun fel acest lucru. Ceea ce este sigur este ca nu va avea niciun efect", a declarat Rajoy in fata unor activisti din partidul sau, reuniti la Caceres (vest).

"Atat timp cat voi fi eu presedintele Guvernului se va respecta Constitutia si suveranitatea, iar nimeni nu va sparge unitatea Spaniei", a continuat Rajoy.

La cateva saptamani de la "nu"-ul fata de independenta Scotiei, Catalonia (nord-est) organizeaza duminica o consultare simbolica. La chemarea Guvernului catalan condus de catre Artur Mas, cei aproximativ 5,4 milioane de rezidenti cu varsta de peste 16 ani sunt invitati sa raspunda la doua intrebari, si anume vor ei sa fie Catalonia un stat?, iar daca da, vor ca acest stat sa fie independent?

Spre deosebire de Guvernul britanic, care a autorizat referendumul din Scotia, pe 18 septembrie, Madridul se opune prin toate mijloacele consultarii din Catalonia, una dintre regiunile cele mai bogate din regat.

Tribunalul Constitutional, sesizat de catre Guvernul spaniol, a ordonat in doua randuri suspendarea acestui scrutin, pana se va pronunta pe fond.

  • Mas: Orice actiune impotriva consultarii catalane va fi un atac contra democratiei

Presedintele regional Artur Mas i-a indemnat sambata pe locuitorii regiunii sa participe la o consultare simbolica privind independenta, duminica, in pofida faptului ca Madridul se opune, avertizand ca orice actiune impotriva acestui vot va fi "un atac direct la adresa democratiei".

Duminica va fi "o zi mare", a spus el, dupa care a dat asigurari, raspunzand unei intrebari cu privire la o eventuala actiune de blocare din partea parchetului sau politiei catalane, ca "orice actiune va fi un atac direct la adresa democratiei" si "drepturilor fundamentale".

Mas a mai anuntat ca Guvernul catalan se va ocupa de numararea buletinelor de vot si de anuntarea rezultatelor.

Presedintele catalan, un nationalist conservator, a facut aceste declaratii cu mai putin de 24 de ore inainte de vot. Tribunalul Constitutional, sesizat de autoritatile de la Madrid, a stabilit marti ca Executivul catalan este necesar sa se abtina de la orice actiune in vederea organizarii acestei consultari, altfel riscand sa intre in ilegalitate.

Cu toate acestea, consultarea este bine organizata, in scoli publice, si este sustinuta, inclusiv financiar, de catre Generalitat (Executiv).

Madridul nu a spus clar daca va adopta masuri, sugerand ca nu va fi decisa nicio actiune de impiedicare a "libertatii de exprimare" in cazul in care Executivul catalan ramane deoparte.

Potrivit unor specialisti in drept constitutional, in cazul in care Mas nu va respecta decizia Tribunalului, care doar a "suspendat" acest eveniment, fara sa se pronunte pe fond, ar putea fi vizat de o procedura pentru "nesupunere civila", o infractiune care poate antrena interdictia de a exercita anumite functii.

Mas a precizat ca serviciile sale se vor ocupa de numaratoare si i-a incurajat pe locuitorii Cataloniei sa se prezinte la vot "fara frica".

"S-a incercat sa ni se puna bete-n roate, dar, pe fond, este vorba despre libertatea de exprimare si de participare, drepturi fundamentale", a spus el.

Parchetul General a cerut sambata serviciilor sale din Catalonia sa ancheteze pentru a stabili daca decizia Tribunalului Constitutional a fost incalcata prin punerea scolilor publice la dispozitia consultarii.