Japonia a anuntat luni ca este pregatita sa ofere un tratament experimental contra virusului Ebola, realizat de o companie nipona, pentru a lupta impotriva celei mai grave epidemii inregistrate vreodata, care a lovit 4 tari din Africa vestica, transmite AFP.

"Tara noastra este dispusa sa livreze medicamentul in cooperare cu producatorul daca Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) ne cere", a declarat secretarul general al Guvernului de la Tokyo, Yoshihide Suga.

La ora actuala nu exista niciun vaccin sau antiviral omologat contra virului Ebola, care figureaza printre cele mai contagioase afectiuni, provocand moartea pacientilor in decurs de cateva zile.

Confruntati cu epidemia actuala, cea mai grava inregistrata de la descoperirea virusului in urma patruzeci de ani, comunitatea medicala internationala a aprobat, la jumatatea lunii august, utilizarea tratamentelor neomologate.

O licarire de speranta a venit de la un ser experimental american, ZMapp, un cocktail de trei anticorpi "monoclonali", disponibil in cantitati foarte mici. Saptamana trecuta, doi medici tratati cu acest ser au parasit spitalul vindecate. Cu toate acestea, cateva zile mai devreme, un preot spaniol care a primit serul a decedat.

Medicamentul japonez se numeste favipiravir (sau "T-705"). este comercializat sub numele Avigan de Toyama Chemical, filiala a specialistului in tehnica de imagine FujiFilm Holdings.

Comparativ cu ZMapp, Avigan are avantajul de a fi fost aprobat in Japonia in martie ca antiviral pentru gripa si este in curs de testare clinica in Statele Unite.

Medicamentul se administreaza sub forma de comprimate, ceea ce poate facilita, de asemenea, tratamentul in zone cu infrastructura medicala limitata.

"Chiar inainte ca OMS sa ia o decizie, suntem gata sa raspundem la cereri individuale (personal medical - n.red.) in anumite conditii, in cazul in care acesta este vorba despre un caz de urgenta", a declarat Suga.

Contactat de AFP, grupul japonez, cunoscut pentru aparatele sale foto, dar, de asemenea, cu o activitate importanta in domeniul medical (in special radiografie si endoscopie), a declarat ca a primit cereri din strainatate, fara a preciza cat de multe sau din ce tari.

"Avem rezerve suficiente pentru peste 20.000 de persoane", a declarat un purtator de cuvant al companiei.

Virusul Ebola se transmite prin contact direct cu fluidele corporale, cum ar fi sange, ale unor persoane infectate care prezinta simptome ale bolii.

Epidemia curenta, "cea mai importanta si cea mai severa" de pana acuma, a ucis cel putin 1427 de persoane, dintre care 624 in Liberia, potrivit celui mai recent raport al OMS. Printre tarile afectate se numara Sierra Leone, Guineea si, marginal, Nigeria.