Senatul din Uruguay a inceput dezbatarea proiectului de lege care reglementeaza productia si comercializarea de canabis, o masura fara precedent in lume, care depaseste initiativele Olandei sau Spaniei, informeaza AFP.

"Razboiul impotriva drogurilor a esuat", a declarat la deschiderea dezbaterii senatorul Roberto Conde, membru al coalitiei de stanga aflata la putere, care detine majoritatea absoluta in ambele camere ale Parlamentului.

Deja aprobata de catre deputati, legea ar da statului controlul asupra cultivarii si vanzarii de canabis in scopuri recreative, impingand limitele experimentului pana in statele americane Colorado si Washington, dar si in Olanda sau Spania care autorizeaza sau trec cu vederea consumul de canabis intr-un cadru privat.

Conform textului redactat de senatorul Conde, acesta incearca sa reglementeze libertatea individuala si de protectie a sanatatii. In Uruguay consumul de canabis nu este pedepsit, spre deosebire de cultivarea si vanzarea acestuia.