VIDEO Atacul armat din Los Angeles: Autorul a trimis mesaje incoerente familiei inainte de atac

de I.R.     HotNews.ro
Sâmbătă, 2 noiembrie 2013, 13:27 Actualitate | Internaţional

Barbatul suspectat de autoritati ca a deschis focul in interiorul terminalului Aeroportului International Los Angeles (LAX), Paul Anthony Ciancia, a trimis o serie de mesaje pline de "furie (si) incoerente" unor membri ai familiei, in zilele dinaintea atacului, potrivit unei surse citate de CNN.

Aceasta dezvaluire apare in timp ce investigatorii incearca sa reconstituie contextul si motivatia presupusului autor al atacului, despre care politia afirma ca a ucis un agent TSA si a ranit alte persoane in atacul comis in Terminalul 3 al aeroportului, citeaza Mediafax.

"In prezent investigam antecedentele si mai multe lucruri in legatura cu el", a declarat pentru presa David Bowdich, agentul special FBI insarcinat cu cazul.

Ciancia, in varsta de 23 de ani, s-a mutat la Los Angeles de la New Jersey. Se pare ca a locuit, la un moment dat, in Delaware. A absolvit in 2008 o scoala catolica de baieti, Salesianum School, la Wilmington, potrivit presedintelui institutiei, Brendan P. Kennealey.

Imediat dupa atac, nu era clar de cat timp se afla la Los Angeles si de ce s-a mutat in aceasta regiune.

In mesaje adresate fratelui si tatalui sau, Ciancia afirma ca era nefericit si descurajat de viata in Los Angeles, potrivit unei surse in domeniul informatiilor, la curent cu investigatia.

Tonul si natura mesajelor scrise au alarmat familia tanarului, a declarat aceasta sursa, sub protectia anonimatului, citand investigatiile in curs.

Locuintele tanarului la Los Angeles si New Jersey erau perchezitionate in baza unor mandate, a declarat acest oficial, informat despre investigatie, dar care nu a fost autorizat sa ofere detalii presei.

Potrivit sefului politiei aeroportului, Patrick Gannon, suspectul avea asupra sa un sac din care a scos "o pusca de asalt" si a deschis focul. Ciancia a fost impuscat de mai multe ori, la nivelul pieptului, de catre politisti, care au pus astfel capat atacului armat in interiorul Terminalului 3 la o ora aglomerata, in timp ce pasagerii treceau prin dispozitive de securitate si asteptau imbarcarea.

Ciancia a fost condus la Centrul Medical UCLA Ronald Reagan, a precizat sursa citata.

In urma atacului, investigatorii au gasit informatii despre suspect care releva nu doar sentimente ostile fata de Guvernul federal, ci si de furie fata de TSA in mod specific, potrivit unui oficial in domeniul aplicarii legii.

Martori oculari au declarat ca suspectul intreba "hei, esti (agent) TSA?". Daca raspunsul era "nu", trecea mai departe.


























Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

1560 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri