Nici nu a inceput votul la urne pentru parlamentarele din Germania, ca au fost sesizate neregularitati. Mai mult ca in oricare an electoral, lumea a optat pentru votul prin corespondenta. Peste 20% dintre votantii de la parlamentarele de duminica, 22 septembrie, au cerut documente prin posta. Insa plicul initial nu a ajuns la adresa, iar in unele cazuri, retrimiterea documentelor nu a functionat.

Motivele pentru care se solicita votul prin corespondenta sunt diferite: de sanatate, de distanta, de absenta la domiciliu, sau pur si simplu de comoditate. „Votul prin corespondenta a fost anul acesta mai iubit ca oricand“, scrie sambata, Focus.de, precizand ca „se inmultesc cazurile in care documentele nu au ajuns deloc la alegatori. Multi votanti prin corespondenta nu mai au acum sansa sa-si dea la timp votul“.

Pana sambata la ora 12.00 au avut timp cetatenii sa solicite un nou plic de vot. Duminica nu e timp de verificari, daca plicul initial a fost trimis sau nu, a precizat un sef de campanie din Nürnberg.

Cazurile semnalate sunt din mai multe zone ale Germaniei: Hamburg, Nürnberg, Göttingen, Frankfurt am Main, Kiel, Berlin. „Prin urmare, pare a fi o problema la nivel federal, insa Posta Germana nu isi explica de ce “, mai scrie publicatia citata.

„Avem centre postale extrem de moderne. La un volum de 64 de milioane de scrisori pe zi, iar de Craciun un volum dublu, plicurile cu documentele de vot nu constituie un balast semnificativ”, a precizat purtatorul de cuvant al Deutsche Post.

Peste 300.000 de plicuri de vot au fost trimise in Hamburg. Peste un milion au cumulat trei mari orase ale Germaniei: Hamburg, Berlin, München. Aceasta reprezinta un plus de 10% fata de alegerile parlamentare din 2008. De atunci s-a modificat si legea electorala, votul prin corespondenta nu mai trebuie motivat. Astfel, „democratia la distanta” a luat avant, desi unii nu sunt de acord cu ea.

Cu 80% a crescut numarul voturilor prin corespondenta la alegerile regionale din Bavaria, de saptamana trecuta. In München, in 15 septembrie, o treime dintre alegatori a votat „in plic“. Volumul cel mare a condus si la disfunctionalitati: 5.000 de plicuri au ajuns la autoritati dupa inchiderea votului si n-au mai putut fi luate in considerare.

La alegerile pentru Bundestag, doar voturile inregistrate pana duminica 22 septembrie, la ora 18.00 intra la numaratoare. Iar aici apare o problema, cei pagubiti de plicul de vot au depus degeaba plangeri pe la primarii. Problema acestor alegatori este ca nici duminica nu vor mai putea vota. Pentru a se impiedica frauda electorala prin votul dublu, alegatorii care opteaza pentru votul prin corespondenta sunt „blocati” si nu se mai pot prezenta la urnele de vot.