Elvetia va lansa in scurt timp un concurs pentru un nou imn national, cu un text mai modern si cu un ritm mai antrenant decat actualul imn, compus in secolul al XIX-lea, scrie AFP.

Societatea elvetiana de utilitate publica (SEUP), fondata in 1810 pentru a apara interesul general si valorile elvetiene, a anuntat acest lucru cu ocazia zilei nationale, dupa ce a studiat proiectul timp de un an.

Concursul, care va fi lansat in ianuarie 2014, va dura sase luni. In semestrul doi, propunerile vor fi studiate de un juriu, care va stabili castigatorul.

Propunerea retinuta va fi supusa aprobarii guvernului in 2015.

Textul trebuie sa fie impregnat cu spiritul preambulului Constitutiei federale din 1999, continua organizatia, care adauga ca melodia imnului actual trebuie sa poata fi recunoscuta in cea a viitorului imn.

Imnul actual, in ritmuri maiestuoase, este un cantec compus in 1841 de Alberich Zwyssig (1808-1854), pe versurile germanului Leonhard Widmer (1809-1867). Versurile in franceza au fost scrise de Charles Chatelanat (1833-1907).

Au mai existat doua tentative, fara succes, de a schimba imnul national, una in 1986 si a doua la finele anilor 90.