Un barbat care il insotea pe fostul presedinte american Bill Clinton in vizita sa la Paris a fost victima hotilor de buzunare, in momentul in care acesta retragea bani de la un bancomat situat pe bulevardul Champs-Elysees, au anuntat joi surse din cadrul politiei, citate de AFP.

"Este vorba de un furt din buzunare, cum din pacate au loc foarte multe in aceasta zona", a spus o sursa din politie, care n-a dorit sa dezvaluie numele victimei. Cel pagubit a depus plangere.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, barbatul a fost abordat de doi minori care au pretins ca vor sa le semneze o petitie, pentru a-i distrage atentia in momentul in care acesta retragea bani de la un bancomat. Acestuia i s-au furat 300 de euro.

El il insotea pe fostul presedinte american Bill Clinton, care a venit sa participe, la invitatia asociatiei Unitaid, la o dezbatere organizata la Paris cu privire la implinirea a 30 de ani de la descoperirea virusului maladiei SIDA.