Într-un recent articol consacrat rezultatelor excelente ale Partidului Independenței Regatului Unit (UKIP) în recentele alegeri le încheiam scriind:
“UKIP poate avea o influență indirectă mai mare asupra politicilor guvernamentale din Marea Britanie, una dintre cele mai mari trei țări ale UE. Iar o astfel de influență se poate materializa într-un euroscepticism sporit care poate culmina cu retragerea țării din UE.”
Un fost coleg de liceu și facultate, un bun amic mi-a pus întrebarea:
“tu, ca si analist “la rece”, ar fi trebuit sa finalizezi cu “… care poate culmina cu retragerea țării din UE”?”
I-am răspuns că dacă ieșirea din UE nu era o chestiune de actualitate nu aș fi invocat această perspectivă.
Iată că la nici o săptămână de la rezultatul extraordinar al UKIP (partid care dorește ieșirea Marii Britanii din UE) în alegerile locale din 2 mai, un grup de parlamentari eurosceptici ai Partidului Conservator al premierului David Cameron criticau omiterea din programul legislativ al guvernului pe următoarele 12 luni, prezentat de Regina Elsiabeta a II-a în parlament în numele guvernului a unui proiect delege privind convocarea unui referendum care să tranșeze rămânerea sau nu a Regatului Unit în UE.
Se așteaptă ca peste 100 de deputați ai Partidului Conservator să voteze în favoarea acestui amendament la programul legislativ, în timp ce membrii Conservatori ai guvernului au primit dezlegare să se abțină de la vot. Amendamentul nu are nicio șansă de adoptare, dată fiind opoziția majorității deputaților din Partidul Liberal Democrat – partenerul de guvernare al Conservatorilor – și din Partidul Laburist de opoziție.
Presa titrează deja “Război civil în Partidul Conservator cu privire la Europa”. David Cameron sperase că prin anunțul făcut în luna ianuarie a acestui an prin care promitea un referendum care să decidă apartenența la UE a Marii Britanii în cazul unei victorii a Conservatorilor în 2015 a închis gura euroscepticilor din propriul partid. Iată că s-a înșelat și dezbaterea europeană a reizbucnit cu o intensitate sporită.
Rebelii eurosceptici din Camera Comunelor doresc să impună un proiect de lege prin care guvernul se angajează ca după alegerile viitoare, indiferent de cine câștigă alegerile din 2015, să fie convocat un referendum privind apartenența la UE.
Alți rebeli, și mai radicali, cer convocarea unui referendum în această legislatură care să ceară actualului guvern o renegociere a relației dintre EU și Marea Britanie.
“Război civil” în Partidul Conservator
Dar chiar dacă acest amendament nu are șanse de reușită, avaria în Partidul Conservator s-a produs deja. Foști demnitari de rang înalt în trecutele administrații Conservatoare și-au exprimat deja deschis sprijinul pentru ieșirea Marii Britanii din UE.
Lordul Lawson, fost ministru de finanțe euroentuziast pe vremea premierului Margaret Thatcher, a declarat că este în favoarea ieșirii din UE, pe care a calificat-o drept “o monstruozitate birocratică”.
Fostul ministru al apărării, Michael Portillo, l-a acuzat pe premierul Cameron de lipsă de sinceritate în susținerea unei politici care nu mai e în interesul țării.
Cameron a anunțat că dorește să renegocieze relația Marii Britanii cu UE dacă va câștiga cu o majoritate absolută în 2015 și apoi să supună la referendum în 2017 rămânerea țării în Uniune.
Premierul i-a criticat pe cei pe care i-a numit euro-pesimiști care nu au încredere în capacitatea de negociere în vederea repatrierii unor atribuții deținute în prezent de UE.
Chiar unii miniștri, precum Michael Gove, de la educație, și Chris Grayling, de la justiție, au declarat că la ora actuală ar vota în favoarea ieșirii Marii Britanii din UE, dar că sprijină în prealabil o renegociere.
Opinie publică eurosceptică
De altfel, aceasta poziție pare să fie împărtășită și de opinia publică. Un sondaj publicat de Sunday Times arată că 47% dintre alegători ar vota în favoarea ieșirii Marii Britanii din UE, în timpm ce doar 30% ar vota în favoarea rămânerii.
La întrebarea “Cum ați vota în cazul negocierii care ar proteja interesele noastre” raportul s-ar inversa la 45% – 32% în favoarea rămânerii.
Desigur că toate acestea sunt ipotetice, atât timp cât nu se cunoaște învingătorul din alegerile parlamentare din 2015 și nici nu a fost testată voința restului UE de a face concesii Marii Britanii.
Un lucru însă este sigur. E dificil ca atât Laburiștii, favoriții alegerilor din 2015, cât și Liberal Democrații să refuze convocarea unui referendum în viitorul parlament.
Cât privește probabilitatea ca UE să facă concesii Marii Britanii, cum ar fi de pildă obligativitatea ratificării de către parlament a deciziilor Curții Europene de Justiție privind Regatul Unit, cei mai mulți observatori sunt sceptici, ei spunând că Uniunea merge în sensul unei integrări mai profunde, exact invers față de ceea ce dorește Marea Britanie.
Totuși, evoluțiile în UE sunt imprevizibile. Răcirea accentuată a relațiilor dintre Franța și Germania a redeschis interesul Berlinului pentru relația cu Londra. Angela Merkel, bruiată serios cu administrația socialistă condusă de președintele Francois Hollande, are dintr-o dată un interes sporit în cooperarea cu David Cameron, cu care împătășește aceeași viziune politică de centru-dreapta, în special privind reducerea rolului statului în societate și asanarea finanțelor publice.
Recent, președintele organizației de sondare a opiniei publice YOUGOV, Peter Kellner (care în mod întâmplător este căsătorit cu reprezentanta de polică externă UE, Baroneasa Ashton), comenta că poziția pro-rămânere în UE este totuși solidă în opinia publică britanică.
El argumenta că în 1975, în campania referendară pentru rămânerea în Piața Comună, “NU”-ul a intrat cu un avantaj de 2 – 1, pentru că după trei săptămâni “DA”-ul să învingă cu un raport de 2 – 1.
Euroscepticii, unii dintre ei sprijinitori, precum Lordul Lawson, al “DA”-ului din 1975 atrag atenția că UE de azi este cu totul altceva decât Piața Comună de acum trei decenii și jumătate.
