Un document ce contine sfaturile conducerii Al Qaeda pentru evitarea atacurilor lansate de aparatele americane fara pilot (drone) a fost descoperit recent intr-o cladire abandonata de catre islamisti in Mali, scrie Telegraph. Potrivit informatiilor, documentul enumera 22 de recomandari, intre care folosirea de papusi sau statui pentru a induce in eroare operatorii dronelor, interzicerea totala a comunicatiilor audio in zonele supravegheate de aparatele fara pilot si adapostirea in cladiri cu intrari si iesiri multiple.

Drona americanaFoto: Captura LiveLeak

O copie xerox a documentului, care a fost publicat pentru prima data de catre yemenitul Abdullah bin Mohammed pe un forum jihadist in urma cu doi ani, a fost descoperita de catre corespondentii Associated Press pe podeaua unei cladiri din Timbuktu, abandonata de militantii Al Qaeda din Maghrebul Islamic.

Iata lista recomandarilor Al-Qaeda din documentul descoperit in regiunea de nord a statului Mali:

1. Este posibil sa cunosti intentia si misiunea dronei prin folosirea aparatelor "sky grabber" de productie ruseasca, care se pot suprapune pe canalele si frecventele folosite de avionul fara pilot. Aparatul poate fi gasit in magazine la pretul de 2.595 de dolari, iar cel care il foloseste trebuie sa aiba cunostinte IT.

2. Folosirea de dispozitive care utilizeaza frecvente de emisie sau pachete de frecvente pentru a deconecta contactele si a scurcircuita frecventele utilizate de cei care controleaza drona. Mujahedinii au folosit deja cu succes aparatele rusesti "Racal".

3. Imprastierea de bucati de sticla reflectorizanta pe capota masinii sau pe acoperisul cladirilor.

4. Folosirea unui grup de lunetisti experimentati pentru a vana dronele, in special cele utilizate la misiuni de recunoastere, deoarece zboara la altitudini joase, la sase kilometri sau chiar mai jos.

5. Bruierea si inducerea in eroare a comunicatiilor electronice prin folosirea unor generatoare obisnuite echipate cu o bara de cupru de 30 de metri.

6. Bruierea si inducerea in eroare a comunicatiilor electronice folosind aparatura veche si utilizarea ei non-stop, datorita frecventelor ei puternice. Este recomandata folosirea de aparatura simpla, fiind date ca exemplu cuptoarele cu microunde utilizate de armata iugoslava in timpul razboiului din 1999, care au indus in eroare rachetele NATO dotate cu dispozitive electromagnetice de cautare.

7. Folosirea unor metode generale de confuzie si neutilizarea unor cartiere generale permanente.

8. Descoperirea dronelor prin recurgerea la retele de recunoastere bine amplasate si avertizarea tuturor gruparilor de militanti de a sista orice activitate in zona.

9. Pentru a nu fi detectat direct sau indirect, in special pe timpul noptii, trebuie sa te ascunzi cat mai bine.

10. Adapostirea dupa copaci grosi, deoarece ofera cea mai buna protectie impotriva dronelor.

11. Adapostirea in locuri neluminate de soare, precum umbrele unor cladiri sau ale copacilor.

12. Toate comunicatiile prin aparatura wireless vor fi sistate.

13. In timpul luptelor, nu folositi vehicule si stati departe de ele.

14. Pacaliti dronele prin folosirea de cladiri ce au intrari si iesiri multiple.

15. Utilizati adaposturi subterane deoarece rachetele pe care le folosesc dronele sunt de obicei anti-personal, nefiind capabile sa distruga cladiri.

16. Evitati sa va adunati in locuri deschise si, in cazuri de maxima urgenta, folositi cladiri cu intrari si iesiri numeroase.

17. Creati grupuri de contra-spionaj care sa descopere spionii si agentii inamici.

18. Recurgeti la papusi si statui, plasati-le in santuri si transee false, pentru a induce in eroare adversarii.

19. Atunci cand descoperiti ca o drona va urmareste masina, parasiti imediat vehiculul. Fiecare persoana din masina sa mearga intr-o directie diferita, deoarece avioanele fara pilot nu sunt capabile sa-i urmareasca pe toti cei din acel vehicul.

20. Folositi adaposturi naturale, precum padurile si pesterile, atunci cand trebuie sa va antrenati sau sa va intalniti.

21. In zonele supravegheate frecvent de catre drone, folositi fumul ca diversiune, dand foc la cauciucuri.

22. Liderii si cei urmariti nu trebuie sa foloseasca echipamente de comunicatii, deoarece, in mod obisnuit, dusmanul recurge la amprente vocale prin care pot sa identifice o persoana si sa o localizeze.

In ultimii ani, in cadrul razboiului impotriva terorismului, fortele armate americane au recurs in nenumarate randuri la atacuri cu drone. Zilele trecute, senatorul republican Lindsey Graham a estimat, citat de un site de stiri din Carolina de Sud, ca atacurile realizate de aparatele fara pilot au provocat moartea a circa 4700 de persoane, inclusiv civili.

"Uneori ucizi oameni nevinovati, si urasc acest lucru, dar suntem in razboi si am eliminat cativa lideri de frunte ai Al-Qaeda. Este o arma care trebuie folosita", a declarat Graham, primul oficial american care a oferit o estimare a numarului de persoane ucise de catre drone.

Atacurile realizate de drone incepand din 2002 au fost condamnate de catre diferite guverne si de organizatii de aparare a drepturilor omului.

Bureau of Investigative Journalism din Londra estimeaza ca atacurile cu drone din Pakistan, Yemen si Somalia au ucis intre 3072 si 4756 de persoane.

New America Foundation din Washington a afirmat ca in cele 350 de atacuri cu drone efectuate din 2004 au fost ucise intre 1.963 si 3.293 de persoane, numarul civililor care au murit fiind estimat undeva intre 261 si 305. Cele mai multe atacuri au avut loc in timpul presedintiei lui Barack Obama, administratia americana insistand ca astfel de lovituri sunt "ultima solutie" impotriva celor care planuiesc sa atace Statele Unite si nu pot fi capturati.