Ministrul suedez al Culturii, Lena Adelsohn Liljeroth, si-a exprimat miercuri regretul in legatura cu scandalul provocat de taierea unui tort care imita o femeia africana, in cadrul celei de-a 75-a aniversari a Organizatiei nationale pentru artistii suedezi din Stockholm, informeaza AFP.

Tortul, care se dorea a fi o piesa de arta special conceputa pentru a denunta rasismul, reprezenta partea superioara a corpului unei femei africane. Prajitura era menita sa atraga atentia asupra mutilarii organelor genitale feminine.

Adelsohn Liljeroth, care a luat parte la eveniment pe 15 aprilie, a taiat ea insasi o bucata din tort, gestul sau provocand furia Asociatiei nationale de afro-suedezi, care l-a catalogat drept "un act de prost gust si rasist". Asociatia a cerut, de asemenea, demisia ministrului suedez al Culturii.

Ministrul suedez si-a exprimat regretul in legatura cu interpretarea gestului sau. "In timp ce semnificatia operei este ingrozitoare, este extrem de regretabil ca fapta mea a fost interpretata de unii drept o expresie a rasismului", adaugand ca prin "intentia artistica a creatorului afro-suedez al operei s-a dorit exact contrariul". "Eu sunt prima care recunoaste ca opera lui Makode Linde este extrem de provocatoare in masura in care ea reflecta deliberat un stereotip rasist", a asigurat Adelsohn Liljeroth.