Anul trecut, in perioada 7 Octombrie - 30 Noiembrie s-a desfasurat prima parte a caravanei cinematografice Morgen organizata de compania Mandragora. Organizatorii si-au propus sa ajunga in localitati in care nu mai exista cinematografe si in acelasi timp sa atraga publicul spre filmul romanesc, in special liceenii.

Caravana a debutat in mod simbolic la Salonta, acolo unde Morgen a fost filmat in 2009. La cele 4 proiectii organizate in fostul cinematograf si in cele doua licee din oras au venit mai mult de 1.500 de spectatori.

Potrivit organizatorilor, in total s-au organizat 43 de proiectii in judetele Bihor, Arad, Maramures, Harghita si Cluj unde Morgen a fost vazut de 5.718 spectatori. In total, la aceasta data Morgen a adunat in jur de 12.000 spectatori in Romania. Caravana va continua in luna februarie a acestui an, cand organizatorii intentioneaza sa proiecteze filmul in mai multe licee din Bucuresti si apoi sa reia proiectiile si in alte zone din tara.

Pana in prezent, Morgen a fost distins cu 11 premii, cele mai recente fiind acordate in cadrul Festivalului de Film de la Salonic: “Cel mai bun regizor”, “Cel mai bun actor”, si “FIPRESCI” . In 2011 filmul este selectionat si in alte festivaluri internationale importante: Rotterdam, Angers, Gotteborg, Buenos Aires. Pe 1 februarie, MORGEN urmeaza sa aiba avanpremiera in Paris la

Forum des Images.