Anul acesta, programul românesc la Târgul Internațional de Carte de la Londra, încheiat de curând, a avut în centru figura lui Mircea Eliade, de la a cărui moarte se împlinesc în luna aprilie 30 de ani. Evenimentele dedicate cu această ocazie marelui scriitor și filosof al religiilor – o conferință care i-a reunit pe cei mai importanți eliadologi, lansarea traducerii în limba engleză a "Romanului adolescentului miop" (Istros Books) și o expoziție de fotografie – vor va avea și o completare cinematografică.

"La Nuit Bengali", 1988Foto: ICR

In cadrul programului „Cinemateca românească”, desfășurat la sediul ICR Londra, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, încă din 2010, este programat pentru marți, 26 aprilie, filmul „Noaptea bengaleză” („La Nuit Bengali”, 1988), o adaptare cinematografică a celebrului roman „Maitreyi”. Filmul, o coproducție Franța/ Elveția/ Marea Britanie, îl are în rolul principal pe Hugh Grant, aflat la începutul fulminantei sale cariere, din distribuție mai făcând parte John Hurt, Soumitra Chatterjee, Shabana Azmi și, cea mai lăudată apariție, Supriya Pathak.

Regia îi aparține francezului Nicholas Klotz, cunoscut și pentru „La Nuit sacrée” (1993, cu Goran Bregovici), „Heartbeat Detector” (sau „La Question humane”, 2007) și „Low Life” (2011), printre altele. Acesta mai este autorul unei serii de piese de teatru și al câtorva monografii video ale unor muzicieni precum Brad Mehldau, James Carter, Robert Wyatt și Ravi Shankar.