''Au fost depistate cinci persoane care efectuau scufundari, locul respectiv fiind declarat arie protejata conform Deciziei 31 din 1990 a Consiliului Judetean Constanta. Persoanele in cauza au fost conduse la sediul Grupului de Nave Mangalia. In urma verificarilor a rezultat ca este vorba de cinci cetateni bulgari, cu varste cuprinse intre 20 si 36 de ani, care desfasurau, ilegal, actiuni de pescuit prin scufundare pentru colectarea de melci, specia rapane'', a afirmat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Jandarmi (IJJ) Constanta.
Politistii au confiscat, totodata, 575 kilograme de melci, a caror valoare de piata este de 1.725 de lei, precum si costumele de scafandri si accesoriile acestora.
Bulgarilor li s-a intocmit dosar penal pentru intrarea in Romania prin trecerea ilegala a frontierei de stat, nedetinerea licentei/ autorizatiei de pescuit pentru nave si ambarcatiuni, precum si pentru pescuitul resurselor acvative vii in perioada de prohibitie si in zonele protejate, dosar care a fost inaintat Parchetului de pe langa Judecatoria Mangalia.
Pe baza acordurilor de frontiera incheiate intre autoritatile romane si bulgare, cei cinci cetateni au fost predati autoritatilor de frontiera din tara vecina, cercetarile continuand cu persoanele in cauza in stare de libertate.



















Pe scurt, dincolo de faptul că bulgarii au încălcat regulile ariei protejate, custodele ar trebui să aibă din proprie iniţiativă acţiuni de eliminare a rapanei. Eu zic să le daţi drumul bulgarilor şi să le mulţumiţi drăgălaş, ceea ce au făcut ei ar trebui să facem noi!
500 kg nu inseamna 2 - 3 melci! In plus, sa nu-mi zica nimeni ca scafandrii aceia n-au mai atins nimic, cat timp au umblat dupa ei...!
Doamne ajuta, poate iesim din marasmul neglijentei si ,,a face maine ceea ce putem face azi"
Daca iti intrau in curte si-ti furau curci de 1725 lei ce intrebare puneai?
este corecta afirmatia asta? asa putin valoreaza melcii respectivi?
sa le dea amenda c-au pescuit in zona protejata si sa-i lase in pace...
Pai daca o luam asa fiecare fura ce poate ... deci sa-i iertam pe toti? Dar daca data viitoare vecinul il asteapta pe hot ca sapa si-i da in cap? - asa cu face el cu toti daunatorii? Il iertam si pe asta?...
daca nu gasesc rapane in restaurantele bulgaresti stiu pe cine sa injur
cu pietrisul de albine
ne parea la toti mai bine:/
tanci ursuzi/
desculti si uzi/
fetiscane/
cozi plavane/
Infasate-n lungi zavelci/
O porneau in turma bleaga/
Sa culeaga/
Ierburi noi, craite, melci...
Ion Barbu - Dupa melci -1921
Si intamplarea si relatarea...