Parlamentul European (PE) are marti o dezbatere referitoare la contaminarea cu bacteria E.coli care a ucis 22 de persoane in Europa, intre care 21 in Germania, arata un comunicat al institutiei.

Discutiile au fost incluse pe agenda sesiunii sale plenare de la Strasbourg.

Comisia Europeana si-a anuntat intentia de a propune marti "compensatii financiare" pentru producatorii de legume si fructe, afectati de prabusirea vanzarilor ca urmare a epidemiei provocate de bacteria E. coli. Executivul european nu a avansat deocamdata nici o suma.

"Maine (marti) va avea loc (la Luxemburg) o reuniune extraordinara a ministrilor agriculturii pe parcursul careia Comisia Europeana va propune masuri concrete de compensare" pentru acest sector, a declarat, la Bruxelles, purtatoarea de cuvant a executivului european, Pia Ahrenkilde.

Mai multe tari solicita asistenta financiara din partea UE, printre care Spania, Franta, Olanda, Belgia si Germania.