Cea de-a sasea runda de negocieri cu SUA privind participarea Romaniei la scutul antiracheta, programata miercuri

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 5 aprilie 2011, 17:13 Actualitate | Esenţial

A sasea runda de negocieri pe tema participarii Romaniei la sistemul de aparare antiracheta pe care Statele Unite intentioneaza sa il dezvolte in Europa va avea loc miercuri, la Bucuresti, informeaza Ministerul Afacerilor Externe intr-un comunicat.

Negocierile vor fi conduse de Bogdan Aurescu, secretar de stat pentru afaceri strategice in MAE, si, respectiv, Frank Rose, adjunctul asistentului Secretarului de stat al SUA pentru controlul armamentelor.

Delegatiile, avand o componenta inter-institutionala, vor continua negocierea cadrului juridic care va reglementa cooperarea bilaterala in domeniul apararii antiracheta.

Programul prevede si consultari ale sefilor de delegatii, anterior lucrarilor din plen.

La 4 februarie 2010, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a aprobat acceptarea invitatiei partii americane, transmisa de Presedintele SUA, Barack Obama, privind participarea Romaniei la sistemul de aparare antiracheta american din Europa.

Sistemul este dezvoltat intr-o abordare adaptiva in etape, de natura sa garanteze acoperirea integrala a teritoriului Romaniei impotriva posibilelor amenintari reprezentate de rachetele cu raza scurta sau medie de actiune.

Pana la acest moment s-au desfasurat cinci runde de negocieri la 17 iunie 2010, la 26-27 iulie 2010, 17 septembrie 2010, 14 decembrie 2010 si 8 martie 2011.

Procesul de negociere a fost precedat de doua runde de consultari, la 4 februarie si 11 mai 2010.


Citeste mai multe despre   






















​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

424 vizualizari

  • -1 (3 voturi)    
    Dragut... (Marţi, 5 aprilie 2011, 18:29)

    Stefan [anonim]

    Sincer nu vad rostul negocierior.
    Oricum se va face voia Tatalui:)
    • 0 (2 voturi)    
      doar cind (Marţi, 5 aprilie 2011, 22:37)

      gopo111 [utilizator] i-a raspuns lui Stefan

      cind v-om cumpara F-urile, totul e business, luam f-urile si ne da si scutul anti racheta
  • 0 (2 voturi)    
    Sa cerem cat mai mult (Marţi, 5 aprilie 2011, 20:53)

    Petru Moldovan [utilizator]

    Eu as cere mai multe si mai repede, in rest pretul e OK daca se face pe banii lor si noi dam doar terenul si eventual cel mult gardul si paznicii :)


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi