Consiliul Suprem de Aparare a Tarii se intruneste marti, incepand cu ora 13.00, la Palatul Cotroceni, informeaza Administratia Prezidentiala. Aceasta sedinta face parte din categoria sedintelor ordinare care se convoaca trimestrial. CSAT urmeaza sa ia in discutie si ghidul carierei militare, nemodificat din 2001.

Potrivit MApN, Ghidul carierei militare, aprobat prin HG nr. 582/2001, cuprinde elementele care definesc evolutia in cariera militara, respectiv promovarea in functie si inaintarea in grad pentru cadrele militare performante, mentinere in aceeasi functie sau numirea in functii succesive prevazute cu acelasi grad pentru cele competente si trecere in rezerva pentru cele care au incheiat contractul si nu exista posibilitatea reinnoirii lui sau nu corespund cerintelor ori nevoilor Ministerului Apararii Nationale.

Pe ordinea de zi a sedintei Consiliului sunt incluse tematici referitoare la:

  • Masurile adoptate de Romania in vederea punerii in aplicare a regimurilor de sanctiuni instituite pe plan international, in anul 2010;
  • Fortele si mijloacele Armatei Romaniei participante la misiuni in afara teritoriului statului roman, in anul 2011;
  • Ghidul carierei militare;
  • Strategia nationala de management integrat al frontierei de stat a Romaniei in perioada 2010 - 2012;
  • Obiectivele, bunurile, valorile si persoanele carora li se asigura paza si protectia cu efective de jandarmi;
  • Infiintarea Garzii de Coasta in structura Inspectoratului General al Politiei de Frontiera Romane;
  • Activitatile desfasurate si rezultatele obtinute in procesul de prevenire si combatere a evaziunii fiscale;
  • Masurile necesare pentru implementarea unor servicii si sisteme informatice de interes national;
  • Programul de activitate al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii pentru anul 2011.