O eclipsa partiala de Soare va putea fi vazuta marti in Romania, incepand cu ora 9.05 in estul tarii si cu 9.13 in vest, acoperirea maxima a Soarelui de catre Luna fiind intre 75% (in sudul si sud-estul tarii) si de 78% (in nord-vest), informeaza Observatorul Astronomic din Capitala, potrivit Mediafax.

Maximul eclipsei se va produce in jurul orei 10.35, pentru centrul tarii, cu o acoperire a Soarelui de 76%.

Inaltimea Soarelui deasupra orizontului va fi destul de mica (17 grade), iar eclipsa ar putea sa nu fie vizibila dintre blocuri. Astfel, Observatorul Astronomic "Vasile Urseanu" recomanda ca eclipsa sa fie observata dintr-un parc unde orizontul sud-estic este liber.

Pentru ca Soarele va fi acoperit destul de mult, se asteapta ca in timpul maximului sa se observe o scadere a luminozitatii mediului ambiant, timp de aproximativ 30 de minute, centrate pe momentul maximului.

Eclipsa poate fi observata fara instrumente astronomice, oamenii putand privi spre Soare, in siguranta, folosind un filtru de sudura verde.

Eclipsa se va termina in Romania in jurul orei 12.07. Ea va mai fi vizibila in Europa, nordul Africii si centrul si vestul Asiei.

Urmatoarea eclipsa de Soare vizibila din Romania se va produce pe 20 martie 2015.